Alertă mare pe litoral. Incendiu la hotel, turiști evacuați
- Feri Predescu
- 16 august 2020, 22:58
Pompierii ISU Dobrogea intervin pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la etajul 5 al unui hotel, de patru stele, din stațiunea Venus, turiștii fiind evacuați la timp.
Incendiul a izbucnit în camera 509, de la etajul 5, al hotelului Sunquest din stațiunea Venus, potrivit ISU Dobrogea. Mai multe echipaje de pompieri intervin cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, trei echipaje de prim ajutor si un echipaj medical al Servicului de Ambulanță al Județului Constanța.
Din primele informații, toti turiștii din hotel au fost evacuați fără probleme, mai puțin patru persoane care au rămas blocate într-o cameră. Pompierii au reușit să o deblocheze și să scoată familia de turiști, părinții și doi copii minori, din cameră, fiind în afara pericolului. Incendiul din camera de la etajul 5 se manifesta cu fum gros, care s-a extins în tot imobilul.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, spune că, în urmă cu puțin timp, incendiul a fost lichidat. A fost distrusă o cameră de hotel, iar cele învecinate au fost afectate parțial. Pompierii încearcă să descopere cauza declanșării incendiului.