Pe scurt.
SMS-uri electorale pentru ofiţerii NATO RECLAMAŢIE. Reprezentantul PDL în secţia de vot de la Bruxelles a semnalat folosirea în scopuri electorale, de către PSD, a unei baze cu numerele de telefon şi adresele de e-mail ale membrilor structurilor româneşti din NATO. Sesizarea a venit după ce un ofiţer român din NATO a reclamat faptul că atât el, cât şi colegii săi au primit mesaje electorale de la PSD în perioada dinaintea alegerilor. Plângerea a fost înaintată de preşedintele biroului electoral al Circumscripţiei 43 către Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 al Capitalei.
PSD, acuzat că a împărţit alimente
ANCHETE ÎN BUCUREŞTI. Biroul Electoral Municipal a trimis, aseară, procurorilor Parchetului Curţii de Apel Bucureşti o sesizare a PDL, potrivit căreia în sectorul 1 al Capitalei ar fi fost distribuite pachete cu diferite produse, din partea alianţei PSD+PC, care ar fi încercat astfel să convingă electoratul să le voteze candidaţii. Tot la Parchet a ajuns şi o sesizare a PSD care susţine că PNG ar fi „cumpărat“ cu 50 de lei voturile unor alegători. Procurorii urmează să verifice şi cazul tânărului de 17 ani (potrivit prefecturii urma să împlinească 18 ani în ianuarie) desemnat de prefectul Ion Ţincu preşedinte al Secţiei de votare 162, din sectorul 2. (Cristi Ciupercă)
Operaţiunea „Autobuzul“ ALBA. Primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran (PDL), a reclamat la BEJ că două autoturisme şi un microbuz ar fi transportat alegători din zona Pârâul Gruiului care ar fi jurat pe Biblie că vor vota cu PNL, în schimbul unor recompense. În replică, liberalii acuză PDL că a transportat alegători la secţia din Izvorul Ampoiului.
BRAŞOV. Filiala PDL a contestat la BEJ faptul că unul dintre candidaţii PNL la Camera Deputaţilor, Dumitru Ioan Puchianu, a transportat 100 de romi cu un autobuz al firmei sale spre secţia de votare, alegătorii declarând că-l votează pe liberal.
DOLJ. Filiala PDL a acuzat-o la BEJ Dolj pe candidata PSD Maria Schutz că-şi foloseşte fundaţia pentru a transporta gratuit alegători la urne şi că ar fi închiriat autoturisme din colegiu, cu 100-200 de lei, tot pentru transportul votanţilor.
PRAHOVA. Filiala PNG-CD a sesizat BEJ că în comuna Ciorani, pe raza colegiului în care candidează Adrian Năstase, mai mulţi membri ai PSD aduc oamenii la vot cu autobuze pe care sunt lipite afişe cu candidaţii alianţei PSD+PC. Dezinformare prin mass-media COVASNA. Szilagy Sandor-Robert, candidat independent, susţinut de PCM, a sesizat la BEJ că două televiziuni din Ungaria, ATV şi DunaTV, au difuzat materiale de campanie ale UDMR şi după încetarea campaniei.
VÂLCEA. „Ziarul de Vâlcea“ a fost distribuit gratuit în Colegiul Bălceşti de către oamenii candidatului PSD, Dan Mazilu, după încheierea campaniei electorale. Pe prima pagină era trecută o informaţ ie falsă: unul dintre candidaţi, Cătălin Harnagea (PNL), s-ar fi retras din cursă în favoarea lui Mazilu. „Infracţiunile sunt: fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Vinovaţii riscă până la 3 ani de închisoare“, spune Diana Smărăndoiu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Buletine „rătăcite“ în alt colegiu
DOLJ. Reprezentanţi ai PSD au descoperit la o secţie de votare din Segarcea 50 de buletine de vot care ar fi trebuit să ajungă într-un alt colegiu.
BRAŞOV. Reprezentanţii PNL au sesizat că preşedintele Secţiei de votare 78, din municipiul Braşov, a permis unui reprezentant PDL din biroul secţiei să voteze acolo, deşi nu avea domiciliul în colegiul respectiv. Preşedintele secţiei de votare a declarat că situaţia este valabilă pentru toţi membrii biroului. În cele din urmă, toate buletinele de vot ştampilate de membrii secţiei au fost anulate. (Mara Popescu)
Propagandă cu păcăleli
PRAHOVA. Aproape 100 de prahoveni au sunat la 112 pentru a verifica veridicitatea unor apeluri telefonice, prin care erau informaţi fie că locuinţele le vor fi sparte, fie că vor rata premii consistente dacă pleacă de acasă. IPJ Prahova a declanşat o anchetă pentru identificarea celor implicaţi în campania de dezinformare. (Marius Nica)
VRANCEA: Lider local al PDL, acuzat de fraudă şi amendat de poliţie
CONSTANŢA: 100 de lei, preţul unui vot pentru PNL la Năvodari
JILAVA-CIOROGÂRLA: Lemnele de foc şi „turismul“ cu autobuzul au ridicat cota PNL în bârlogul din Ilfov
MIZIL: Exces de zel pentru victoria lui Năstase
CIOFLICENI: Tăriceanu, în rolul omului din popor
HUNEDOARA: Vot din reflex
VALEA PRAHOVEI: Bucureştenii au ales pârtiile şi derdeluşurile
PETRILA: Ortacii, cu gândul la locuri de muncă
BANATUL SÂRBESC: La fasole cu cârnaţi - înainte, la vot - înapoi
MĂRĂŞEŞTI: Mitrea vrea 100%
MUREŞ: Marko a votat pentru solidaritate
DĂBULENI: Geoană vrea „o schimbare din temelii“