Majoritatea femeilor au în colecţia de farduri cel puţin câteva rujuri pe care nu le folosesc, deoarece nu se potrivesc cu nuanţa tenului.
Pentru a veni în ajutorul celor care nu ştiu ce fel de nuanţe să aleagă ca să-şi evidenţieze buzele, specialiştii în cosmetică îndrumă femeile să-şi achiziţioneze rujul în funcţie de culoarea tenului, care poate fi deschis, mediu şi închis.
Celor care au un ten mai închis la culoare li se recomandă rujurile în culori mai intense, pentru a diferenţia forma buzelor, în contrast cu nuanţa tenului, iar persoanelor cu un ten mai deschis li se potrivesc rujurile sidefate, în nuanţe de roz.