Alăptarea de la sân asigură reuşita la liceu

Alăptarea de la sân asigură reuşita la liceu

Copiii alăptaţi pe cale naturală, de la sân, au mai multe şanse să obţină note mai mari şi să reuşească la liceu decât cei alăptaţi artificial, este concluzia publicată în Journal of Human Capital.

Profesorii Joseph Sabia, de la Universitatea Americană, şi Daniel Rees, de la Universitatea din Denver Colorado au realizat o cercetare amplă, care a avut ca subiecţi 126 de copii din 59 de familii, comparându-i pe cei hrăniţi de la sân cu cei care au primit hrană cu biberonul.  Astfel au putut fi măsuraţi o varietate de factori care, până în prezent, erau consideraţi greu de cuantificat, cum ar fi inteligenţa maternă şi calitatea mediului de viaţă.

Cercetătorii au descoperit faptul că fiecare lună suplimentară în care copilul a fost alăptat a determinat creşterea notelor din liceu, în medie, cu 0,019 puncte şi a sporit şansele reuşitei la examenul de admitere în liceu cu 0,014 puncte.

"Rezultatele studiului nostru sugerează că beneficiile cognitive şi de sănătate ale alăptării pe cale naturală ar putea reprezenta un pas important pentru o mai bună educaţie pe termen lung asupra copiilor", a declarat Sabia. "Acesta este numai începutul. Rămâne să ne continuăm studiile pentru a stabili cu exactitate legătura dintre alăptarea pe cale naturală şi reuşita la examene.

Potrivit lui Sabia, studiul a folosit date puse la dispoziţie de National Longitudinal Study of Adolescent Health, primul care a demarat cercetări în acest sens.

"Prin concentrarea asupra diferenţelor dintre copii, putem evidenţia posibilitatea ca nivelul factorilor familiali, cum ar fi statutul socioeconomic, să stabilească legături între alăptarea naturală şi succesul şcolar", a spus şi Rees.

Ne puteți urmări și pe Google News