Ajutor pentru Erste

Ajutor pentru Erste

Grupul Erste a semnat un acord cu statul austriac în vederea capitalizării băncii, iar Austria urmează să subscrie până la 1,89 de miliarde de euro, sub formă de capital participativ, a anunţat azi banca.

Măsurile de capitalizare au fost anunţate iniţial în octombrie, anul trecut, şi au fost aprobate de acţionarii Erste la adunarea generală din decembrie.

Totodată, Erste va oferi spre subscriere acţionarilor actuali capital participativ, în raport cu drepturile de subscriere, dar şi investitorilor din retail şi instituţionali care vor dori să participe.

Potrivit legislaţiei bancare din Austria, capitalul participativ intră în aceeaşi categorie cu cel deţinut de acţionari.

Banca estimează că va derula oferta la sfârşitul lui aprilie.

Deţinerile acţionarilor actuali nu vor fi diluate, întrucât emiterea de certificate de participaţie este conformă cu drepturile de subscriere.

BCR, vacă de muls pentru Erste

În timp ce banca întâmpină dificultăţi în Austria, profitul net al BCR, al cărui acţionar majoritar este Erste, a crescut în 2008 de peste două ori, la valoarea record de 2,032 de miliarde de lei, echivalentul a 541 de milioane de euro.

Veniturile excepţionale, de 192,6 milioane de euro, au fost rezultate din vânzarea participaţiilor minoritare deţinute de BCR la firma de asigurări Asiban şi la banca Italo-Romena, precum şi a operaţiunilor de asigurări a grupului, se arată într-un comunicat al instituţiei de credit.

Din vânzarea activităţii de asigurări, grupul BCR a obţinut un profit după impozitare de 504 milioane de lei, respectiv 127,1 milioane de euro.

Profitul net al BCR, după impozitare şi excluzând veniturile excepţionale, a crescut cu 39% comparativ cu rezultatul obţinut în 2007, la aproape 350 de  milioane de euro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News