Ajutor de la estonieni pentru soldații ucraineni: saune mobile

Ajutor de la estonieni pentru soldații ucraineni: saune mobileEstonienii trimit trupelor ucrainene saune mobile Sursă foto Kronhotels

Deși trupele ucrainene au nevoie disperată de avioane de luptă și de rachete cu rază lungă de acțiune, aceștia au cerut ajutorul Estoniei pentru saune mobile.

Regizorul estonian Ilmar Raag a confirmat faptul că ucrainenii au fost cei care au cerut aceste saune mobile. O parte din timpul lui Raag este alocat creării de saune mobile pentru soldații ucraineni. Acestea au dușuri și mașini de spălat. Și sunt ascunse pentru a nu fi văzute de trupele rusești.

Cultura saunelor face parte din istoria Estoniei. Jurnalista britanică Katya Adler confirmă faptul că acestea ajută soldații și în ceea ce privește igiena. În plus, le ridică și moralul. Aceste lucruri sunt esențiale. Mai ales în nopțile geroase de iarnă.

Soldații estonieni nu călătoresc fără saune mobile

În ultimii aproape 100 de ani, a devenit o tradiție militară ca soldații estonieni să călătorească, aproape în permanență, cu o saună mobilă. Aceasta a fost prezentă mai ales în timpul luptei estonienilor împotriva bolșevicilor.

Regizorul Ilmar Raag susține că soldații ucraineni găsesc rareori timp să se spele, sau chiar să se descalțe. Bărbatul estonian a declarat că unul dintre comandanții care beneficiază acum de aceste saune mobile le-a descris ca fiind „un dar venit din cer”.

Ucraina are nevoie de arme din SUA, nu de sfaturi gratuite. O nouă analiză

Trupe Ucrainene pe front Sursă foto: Arhivă Evz

Estonieniii, letonienii și lituanienii, care au fost ocupați de URSS timp de mai multe decenii, afirmă că sunt conștienți de suferințele ucrainenilor. Chiar în primele zile de la declanșarea invaziei, ei au sărit în ajutorul lor, oferind uneori mai mult decât puteau plăti.

Vecinii Rusiei sunt pregătiți să oprească expansiunea

Unul dintre numeroșii vecini ai Rusiei care fac parte din alianța militară occidentală NATO este Lituania. Timpul de mulți ani, aceștia au avertizat cu privire la intențiile expansioniste ale Kremlinului și eforturile lui Putin de a destabiliza și slăbi Occidentul. Până recent, aliații din Vest i-au considerat paranoici.

NATO a câștigat o dimensiune nouă ca urmare a războiului început de Putin împotriva Ucrainei, care a crescut prezența sa în Est și a adăugat încă doi membri, chiar în apropierea Rusiei, potrivit Adevărul.