Agitaţie pe piaţa de birouri: Tot mai multe firme îşi schimbă sediul

Agitaţie pe piaţa de birouri: Tot mai multe firme îşi schimbă sediul

Suprafaţa totală de spaţii de birouri tranzacţionată, în România, în primul trimestru al anului 2011, se ridică la aproximativ 50.200 de metri pătraţi, o creştere 66% faţă de trimestrul I 2010.

În primul trimestru, au fost încheiate aproximativ 55 de tranzacţii pe piaţa de birouri, incluzând relocări, extinderi, renegocieri şi preînchirieri. Din suprafaţa totală tranzacţionată, 1.250 mp au fost renegocieri, 3.000 mp extinderi, 570 mp preînchiriere, restul însumând relocări, conform unui studiu efectuat de King Sturge la nivel european.

"Chiria primă în primul trimestru al anului 2011 a rămas la nivelul de 19 euro/ mp, rata de neocupare scăzând însă până la aproximativ 16 %, comparativ cu 16,8 % în T4 2010", a spus Claudia Cetăţoiu, senior office negotiator, la King Sturge, citat de Agerpres.

Principalele companii care au semnat contracte de închiriere în primul trimestru al anului, provin din domeniul IT, servicii, incluzând domeniul farmaceutic, medical, firme de avocatură şi advertising.

Principalele zone de interes care au atras cele mai multe relocări în primul trimestru al anului sunt zona centrală şi de nord, după cum apreciază consultantul pe birouri al King Sturge.

120.000 de metri pătraţi livraţi până la finalul anului

King Sturge estimează livrarea unui stoc de 120.000 de metri pătraţi până la finalul anului 2010. Proiecte noi ce urmează a fi livrate sunt Platinum Business & Convention Center, Crystal Tower, Cathedral Plaza şi Novo Park G. Pentru următorii doi ani au fost anunţate Hermes Business Campus, Ana Tower, Raiffeisen Evolution Sky Tower şi AFI Business Park.

Consultanţii companiei estimează că rata de neocupare se va apropia de 10,5% până la finalul anului 2011, iar discuţiile pentru contracte noi de preînchiriere vor începe din a doua jumătate a anului 2012.

Londra şi Paris, cele mai dinamice pieţe pe segmentul office

Cele mai performante pieţe ale spaţiilor de birouri la nivel european au fost Londra, Paris, Berlin, Varsovia şi Moscova, care au înregistrat o creştere procentuală cu două cifre a chiriilor în 2010. Cu toate acestea, există oraşe unde chiriile au scăzut, şi anume Dublin, Atena şi Praga.

Redresarea previzionată a continuat în primul trimestru din 2011, însă la un ritm scăzut în majoritatea regiunilor în Europa. Pieţele nucleu din vestul Europei, precum Germania, Marea Britanie şi Franţa sunt preconizate a înregistra creşteri moderate în 2011, însă economii emergente precum Rusia, Polonia şi Turcia, au şanse să înregistreze creşterile cele mai semnificative, relevă studiul.

Ne puteți urmări și pe Google News