Afacerile lui Doru Pârv şi relaţiile lui Dan Diaconescu în PDL
- Adam Popescu
- 22 iunie 2010, 12:58
PARANORMAL, BANI ŞI CONEXIUNI POLITICE. "Clarvăzătorul" Doru Pârv (Dorel Petru Pârv) a înţeles încă din 2005 că paranormalul este o industrie din care se pot scoate mulţi bani în viaţa reală.
Prin urmare, acum cinci ani şi-a înfiinţat firma Kundalini prin care acordă consultaţii în Capitală şi în Arad, oraşul său de baştină.
Obiectul oficial de activitate: activităţi de servicii personale. Numele firmei a fost ales în sens ezoteric: termenul "Kundalini", folosit de yoghini, înseamnă în sanscrită energia primordială a vieţii.
Doru Pârv s-a dovedit energic şi în afaceri: prin firma lui, a încheia un contract cu televiziunea lui Dan Diaconescu prin care îşi producea emisunea "Al şaptelea simţ", difuzată de OTV. "Televiziunea-garsonieră" a crescut vizibil încasările firmei lui Pârv, aducându-i notorietate şi clienţi.
Dacă în primul an de funcţionare, SRL-ul Kundalini a avut o cifră de afaceri de doar 6.250 lei, proveniţi din consultaţii particulare, în 2008 firma a înregistrat un rulaj de 177.233 lei. Din informaţiile deţinute de EVZ, cifra de afaceri a lui Pârv s-a dublat, ulterior, în 2009 şi în primul trimestru din anul în curs. Pe acest fond, în 2008, clarvăzătorul de la OTV şi-a tras o vilă cu etaj într-o zonă rezidenţială a Aradului.
Dan Diaconescu, relaţii în PDL
În timp ce Dan Diaconescu reclamă abuzurile judiciare ale "regimului Băsescu-Boc", el însuşi are conexiuni importante în partidul de guvernământ. În septembrie 2009, EVZ a dezvăluit cine sunt păpuşarii din umbră ai tombolei "100% Adevărat", de la OTV, încheiate recent cu reclamaţii publice de înşelătorie.
În spatele show-ului de televiziune se afla deputatul PDL Dănuţ Liga şi Theodor Berna, unul dintre controversaţii "regi ai asfaltului" care învârte contracte de anvergură cu Primăria Sectorului 3, condusă de PDL-istul Liviu Negoiţă.
Investigaţia EVZ le-a luat urma celor doi într-unul dintre cartierele financiare ale Londrei. De acolo, compania RTMB Production LLP patrona tombola OTV, înghiţind profiturile. În acte, patronii căsuţei poştale din Anglia erau soacra deputatului Dănuţ Liga şi afaceristul Theodor Berna. Alt beneficiar indirect al afacerii "100% Adevărat" era deputatul PSD, Robert Negoiţă.
CITIŢI ŞI:
Dan Diaconescu, reţinut 24 de ore, la un pas de arest preventiv