Aeronautic Show: acrobaţie aeriană şi exerciţii demonstrative de arte marţiale

Aeronautic Show: acrobaţie aeriană şi exerciţii demonstrative de arte marţiale

Primăria şi Centrul Cultural European Sector 6, în colaborare cu Asociaţia Aeronautică Română şi Agenţia de Paraşutism, îi invită pe bucureşteni, astăzi, începând cu orele 11.00, la Aeronautic Show, ce se va desfăşura pe Lacul Morii.

Aflat la cea de-a treia ediţie a Festivalului anual dedicat sporturilor aeronautice şi aeriene, Aeronautic Show 2012 aduce ca noutate primul şi singurul hidroavion din categoria S.E.P. din România, care va scoate în evidenţă cît de apropiate şi cât de bine se completează cele două domenii: aer şi apă, se precizează într-un comunicat emis de Primăria Sectorului 6. Astfel, astăzi, începând cu orele 11.00, va avea loc un spectacol AeroNautic în care legătura între aer şi apă se va face printr-o suprapunere elegantă a evoluţiilor nautice şi aeriene. Un spectacol  de acrobaţie aeriană va fi oferit şi de paraşutiştii Agenţiei de Paraşutism, consultant în domeniul aeronautic. De asemenea, tot ca o noutate, în cadrul celei de a doua ediţie a expoziţiei AeroNautic Expo 2012, spectatorii vor putea interacţiona cu profesioniştii şi tehnica care i-au fascinat  pe parcursul întregului spectacol. Începând cu orele 14.00, după terminarea show-ului AeroNautic, Primăria şi Centrul Cultural European Sector 6 vor oferi bucureştenilor un concert susţinut de către Ansamblul Doina al Armatei, muzică de fanfară,  exerciţii de Drill-Team, la care vor participa reprezentanţi ai regimentului 30 de Gardă Mihai Viteazu. Cei care vor încheia seria spectacolelor din această sâmbătă pe Lacul Morii vor fi reprezentanţi ai Poliţieie de Frontiere care îşi vor încânta spectatorii cu exerciţii demonstrative de arte marţiale.

Ne puteți urmări și pe Google News