De pe 4 octombrie, Oana Pellea revine la Pro TV  in rolul lui Carmen Caragiu, din  serialul "Cu un pas inainte". Pana atunci insa, o puteti revedea nu numai in piese de teatru, ci si pe marile ecrane, in comedia britanica "Am o slujba naspa rau".

EVZ: In teatru si in film ne-am obisnuit sa va vedem in piese incarcate de dramatism. Totusi, in scurt timp, ati trecut prin comedii, thrillere cu accente SF. V-ati regasit „suflul” in aceste genuri? Oana Pellea: Nu cred  ca exista roluri de comedie sau tragedie. Exista roluri bune si roluri proaste. Comedia cu tragicul sunt doua fete ale aceleiasi monede. E ca in viata. Aproape nimic nu e 100% numai comic sau numai tragic. Cariera mi-am inceput-o acum 25 de ani, cu un rol de comedie intr-un musical. Si pe parcurs au existat destul de multe roluri de „comedie”. Cred ca un actor bun trebuie sa incerce sa treaca prin toate genurile posibile.

Poate una dintre  cele mai surprinzatoare decizii luate in cariera, cel putin din perspectiva muncii in teatru, a fost aceea de a juca in seriale... Un actor oriunde in lumea asta face, daca are sansa, si teatru, si film. Face parte din profesia noastra. Cine ati dori sa joace in seriale TV, daca nu actorii? Oricum, omul sfinteste locul. Nu, nu este absolut nimic neonorant in a juca intr-un serial TV. Ba din contra, daca scenariul este bun, de ce nu? Am o cariera de 25 de ani in Romania si in strainatate, cu zeci de roluri in teatru si vreo 20 in filme, dar generatia foarte tanara vine la teatru, la spectacolele mele, dupa ce m-a cunoscut in „Carmen Caragiu”. Iata unul dintre avantajele aparitiei in seriale TV: atragi lumea sa vina si la teatru! Si nu e putin lucru, ba chiar devine un act educational, cand te gandesti ca doar 3% din populatia Romaniei a intrat vreodata intr-o sala de teatru.  

Incet, incet, increderea doamnei Caragiu in tehnicile de predare ale scolii, poate chiar in menirea artelor se zguduie. Ati trecut si dumneavoastra printr-un asemenea proces?    Intotdeauna ai momente de indoiala. Altfel, te crezi buricul pamantului si ai pierdut cursa inainte de a o incepe. In meseria de actor o iei de fiecare data de la capat. Cu umilinta si cu constiinta faptului ca ceea ce stii sau ai descoperit pana acum nu e decat o foarte mica parte din ce mai ai de invatat.  

La un pol se  afla linistea si respectul oferit de publicul de teatru sau de spectacole  similare, la celalalt -consumatorismul si practica popcornului, in salile de cinema. Aveti constiinta acestui public galagios cand jucati in filme, folositi alte mijloace de a-l captiva?  Nu cred ca exista public galagios sau negalagios. Cred ca exista oameni cu bun-simt si oameni fara bun-simt. Un om educat se comporta ca atare si la film, si la teatru. Exista oameni inteligenti si oameni mai putin inteligenti. Nu eu trebuie sa judec „fenomenul”. In orice caz, eu nu abordez publicul diferit. Eu ma adresez unui public ideal, educat, inteligent, cultivat, sensibil si generos. Un public format din oameni care respecta si iubesc artistii. Un public ideal. Nu il cautati. Nu exista nicaieri in lume. Doar in sperantele fiecarui artist.

Ce este mai rau pentru un actor, ca publicul sa nu reactioneze dupa cum e asteptat sa o faca, sau ca mesajul sau sa fie primit si interpretat altfel decat era gandit? Eu nu astept nimic de la public. Incerc sa-i daruiesc o bucatica din timpul meu, deci din viata mea, iar el face ce vrea cu "darul" acesta mic. Cel mai rau pentru un actor este, poate, sa fie uitat de colegi, de public, de cei pe care alta data i-a facut sa rada sau sa planga...

Aprecierea pe care v-au aratat-o regizorii straini cu care ati lucrat, de la Alfonso Cuaron pana la Oliver Parker, s-a rasfrant si asupra conditiilor de munca? Daca vorbim de conditii de munca, statutul actorului in Occident nu are absolut nimic de-a face cu statutul actorului de la noi. Deci, din pacate, nu exista comparatie. Daca vorbim de respect si aprecierea acordata in Occident unui artist, ea este direct proportionala cu talentul sau, eficienta sa, educatia sa si multe altele. M-am simtit exceptional intre oameni foarte civilizati si talentati care m-au tratat de la egal la egal, oameni foarte normali, deloc plini de ei, care muncesc cu pasiune si bucurie.

Ce trebuie sa faca un regizor pentru ca Oana Pellea sa dea tot ce are mai bun? Sa-mi fie drag sa lucrez cu el. Asta implica multe: seriozitate, politete, caracter. Nemaivorbind de talent si umor. Sau nimic din toate acestea, dar sa simt ca am ce invata de la el...ca ma duce mai departe...ca imi da incredere in mine si tine la mine. Nu stiu ce nu ar trebui sa faca. Am avut si deziluzii cu regizori-prieteni. Dar as vorbi numai de partile frumoase ale profesiei.

Cel mai recent film al dumneavoastra, "Bibliotheque Pascal", se afla in pre-productie. Ne puteti spune despre ce este vorba? Iata un regizor drag care indeplineste conditiile mele...glumesc. Cred foarte tare in Hajdu (n.r. Szabolcs Hajdu). Am mai lucrat cu el si ne-am inteles extraordinar. E un spirit viu si frumos. Mi-e foarte drag de el si cred in talentul si steaua lui. De altfel, filmul facut impreuna si cu domnul Gheorghe Dinica a fost propunerea Ungariei la Oscar in 2006 si a castigat cel mai bun film din Ungaria. Iar Dinica a luat un premiu foarte important pentru cel mai bun actor. Nu prea am vazut stirea in ziare si ar fi meritat Dinica. Daca nu el, cine?

Avem regizori care se pot impune si pe plan international, a devenit clar. Putem "arunca" insa in lume si actori de prima mana? Avem regizori, actori, doctori, oameni de afaceri, arhitecti, ingineri, muncitori si ce mai vreti dumneavoastra, avem oameni in toate domeniile care nu pot sa se impuna international, dar care pot excela la nivel international. Problema este ca nu trebuie "aruncati" in lume, ci trebuie sa fie create toate conditiile aici, in tara, ca ei sa reprezinte Romania din interior.

Ca sa avem cu ce ne mandri in lume. Nu ar fi o idee buna sa vina strainii sa caute valorile aici la noi, in loc sa ne ducem noi la ei sa le aratam ce buni sintem? Nu ar fi bine ca sa stim cum sa tinem tot tineretul de valoare in tara? Adica nu ar fi bine sa ne respectam si promovam valorile? Sigur, o intrebare fara raspuns. E vinare de vant! Astept cu nerabdare sa vad cum vor fi ajutati regizorii Mungiu, Porumboiu, Muntean, Puiu si inca atatia regizori care au facut deja ceva pentru imaginea Romaniei, cum vor fi sprijiniti pentru urmatoarele proiecte. Cat despre actori...

Actorii au nevoie de sanatate. Sa se simta iubiti si folositori. Sa poata duce un trai neumilitor...si cam atat. Sa joace. Sa viseze si sa ii faca pe altii sa viseze. Si daca au toate astea, actorii sunt multumiti. Eu sunt multumita orice mi s-ar intampla. Am pierdut tot ce aveam mai de pret pe lume. Parintii. De pierdut nu mai am nimic. Nu imi ramane decat sa ma bucur ca traiesc pur si simplu si sa refuz partea urata si meschina a vietii. Si ma bucur de absolut orice. Multumesc lui Dumnezeu.