Adrian Veștea avertizează că prelungirea crizei politice poate arunca România în categoria junk. Ce planuri are premierul desemnat

Adrian Veștea avertizează că prelungirea crizei politice poate arunca România în categoria junk. Ce planuri are premierul desemnatsursa: Facebook

Premierul desemnat, Adrian Veştea, a început deja pregătirile pentru preluarea Executivului și a purtat discuții decisive cu cel pe care îl dorește la conducerea Finanțelor Publice. Într-o analiză privind viitorul economic al țării, Veștea a subliniat importanța stabilității și a avertizat asupra pericolelor majore care pândesc România în lipsa unui guvern cu puteri depline.

Șeful desemnat al Guvernului a anunțat pe Facebook că a avut o întâlnire de lucru cu Alexandru Nazare, pe care îl numește actualul şi viitorul ministru al Finanţelor. Dialogul dintre cei doi s-a concentrat pe execuţia bugetară înregistrată până în acest moment, pe evoluțiile estimate pentru lunile următoare, dar și pe măsurile economice concrete care vor fi incluse în noul program de guvernare.

Adrian Veștea avertizează că prelungirea crizei politice poate arunca România în categoria junk

Decizia de a-l păstra pe Alexandru Nazare în această funcție cheie nu este una întâmplătoare. Adrian Veștea a explicat, prin intermediul unui mesaj publicat pe rețelele de socializare, că situația actuală complicată impune o abordare responsabilă și o echipă deja experimentată.

„Am avut o întâlnire de lucru cu actualul şi viitorul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare. Mi-am dorit continuitate la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere, având în vedere provocările pe care le avem în faţă în următoarele luni.

Am discutat cu domnul Nazare despre execuţia bugetară de până acum, despre perspectivele următoarelor luni, dar şi despre măsurile concrete pe care le vom include în programul de guvernare”, a transmis premierul desemnat.

Direcția pe care noul Cabinet o va urma se va baza pe o gestionare strictă a banului public. Potrivit declarațiilor sale, viitoarea guvernare va fi marcată de prudență fiscală, o atenție deosebită fiind acordată tăierilor de cheltuieli inutile din sectorul administrativ.

„Este clar că va trebui să continuăm pe o linie de prudenţă bugetară, îndeosebi când vine vorba de reducerea cheltuielilor statului”, a completat liberalul.

Măsuri economice pentru mediul de afaceri și populație

Dincolo de economiile pe care statul este obligat să le facă, viitorul prim-ministru este conștient că economia reală are nevoie de oxigen. Din acest motiv, strategia sa include măsuri de stimulare economică menite să readucă încrederea în rândul investitorilor și al cetățenilor.

„În acelaşi timp, trebuie să avem o înţelegere corectă a realităţilor sociale şi economice pentru a reporni consumul şi pentru a recâştiga încrederea pierdută, aşa cum ne-au transmis şi reprezentanţii mediului de afaceri”, a punctat Adrian Veştea.

Premierul desemnat a atras atenția și asupra faptului că ultima lună şi jumătate de blocaj politic a generat costuri inutile și a afectat imaginea României în fața partenerilor internaționali.

Pericolul retrogradării României la statutul de junk

Mesajul lui Adrian Veștea a fost și un semnal de alarmă dur către clasa politică privind urgența instalării noului Executiv. Instabilitatea prelungită poate avea consecințe extrem de grave asupra ratingului de țară, ceea ce ar scumpi masiv împrumuturile statului.

„Această stare de incertitudine la nivel guvernamental este de natură să provoace daune şi mai mari dacă nu reuşim să ieşim din zodia haosului. Cred cu tărie că toată lumea înţelege necesitatea instalării rapide a unui nou Guvern legitim, cu puteri depline, capabil să poarte un dialog credibil atât cu partenerii interni, cât şi cu cei externi.

Guvernul României foto ilustrativă

Guvernul României.Foto ilustrativă

Sunt convins că, după toate eforturile făcute, nimeni nu îşi doreşte ca, pe fondul prelungirii crizei politice, România să fie retrogradată la categoria junk de către agenţiile de rating. O asemenea evoluţie ar afecta economia, investiţiile şi costurile de finanţare ale statului", consideră Veştea.

Pentru a preîntâmpina un astfel de scenariu negru, premierul desemnat intenționează ca, imediat ce va primi votul de învestitură în Parlament, să demareze discuții ample cu liderii mediului de afaceri, cu investitorii români şi străini, dar și cu reprezentanții marilor agenții internaționale de evaluare financiară.

Un program de guvernare axat pe echilibru și reforme europene

În ceea ce privește stilul de conducere și deciziile executive, Adrian Veștea a ținut să precizeze că nu va propune măsuri radicale sau populiste, ci va miza pe predictibilitate.

„Ştiu că multă lume se aşteaptă de la mine să promit o schimbare de 180 de grade. Nu voi face asta. Voi fi un prim-ministru al echilibrului şi al responsabilităţii, într-un moment deloc simplu pentru ţară. Nu am crezut niciodată în ideea «după mine, potopul», ci în datoria de a face bine ţării şi naţiunii. Iar stabilitatea şi un Guvern legitim, cu puteri depline, pot face acest lucru mai bine decât formula actuală”, a concluzionat Veștea.

Echipa condusă de premierul desemnat a finalizat deja textul noului Program de guvernare. Documentul, care se întinde pe 68 de pagini, stabilește liniile directoare ale executivului pentru perioada 2026 - 2028. Textul oficial definește mandatul următor ca fiind o perioadă marcată de provocări economice, sociale şi de securitate, care impun acţiune responsabilă, reforme structurale şi o guvernare eficientă.

Printre pilonii centrali și prioritățile absolute ale viitorului Cabinet se numără implementarea programelor SAFE, atragerea fondurilor europene prin PNRR, îndeplinirea criteriilor de aderare la OCDE, precum și întărirea securităţii naţionale în contextul geopolitic actual. În plus, Adrian Veștea a promis o evaluare onestă a tuturor măsurilor adoptate în trecut, asigurând că proiectele bune aflate în derulare vor beneficia de sprijin în continuare.