Adrian Ungur, misiune imposibilă la Belgrad

Adrian Ungur, misiune imposibilă la Belgrad

Tenismenul român Adrian Ungur s-a calificat azi în turul doi al turneului ATP de la Belgrad, turneu dotat cu premii în valoare de 416,650 euro. Următorul adversar al românului este nimeni altul decât sârbul Novak Djokovic, numărul doi mondial şi jucător neînvins în 2011.

Ungur a câştigat azi duleul cu ibericul Ruben Ramirez Hidalgo, ocupantul poziţiei 103 în clasamentul ATP, după un meci de aproape trei ore, care s-a încheiat cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 6-4. Românul a jucat şi în calificări la Belgrad. Ungur, jucător în vârstă de 26 de ani şi component al echipei de Cupa Davis a ţării noastre, este prezent doar pentru a doua oară în carieră în turul secund al unui turneu ATP. Precedenta performanţă a piteşteanului, care are în palmares două titluri în circuitul de turnee challenger, a fost reuşită la Bucureşti, anul trecut, când l-a învins pe italianul Andreas Seppi.

În turul secund al turneului din Serbia, Ungur va da piept cu cel mai în formă jucător al momentului din lume - Novak Djokovic. Câştigător al Cupei Davis şi al primului turneu de Mare Şlem al anului (Australian Open), Djokovic a legat 24 de victorii consecutive în 2011 şi ocupă locul doi în ierarhia mondială. Djokovic este principalul favorit la Belgrad, turneu pe care l-a câştigat în 2009.

Ne puteți urmări și pe Google News