Veţi fi văzut, înaintea unui meci de rugby, ritualul sportivilor neozeelandezi, denumit "haka".
Este un dans compus din mişcări sacadate, însoţite de strigăte ameninţătoare, menit să le bage frica în oase adversarilor.
Părerea mea este că naţionala de fotbal a României are nevoie de un astfel de ceremonial războinic. În primul rând, acesta i-ar face pe adversari să se teamă de echipa noastră, care în ultimul timp n-ar mai speria nici o vrabie care ciuguleşte pe gazon. Apoi, am vedea ceva mişcare pe teren, pentru că după începerea meciului şansele se împuţinează. Nu în ultimul rând, ne-ar folosi în partidele cu formaţii mai bune, cum este viitorul retur cu Lituania. Respectivul dans are şi rolul de a prefigura desfăşurarea partidei, deci tricolorii s-ar putea aşeza din start în propriul careu, strigând unul la celălalt şi pasându-şi deja vina pentru golurile ce vor veni. Nici măcar n-ar trebui să ne mărginim la o singură haka înainte de start, ci să organizăm una în jurul arbitrului, de câte ori fluieră împotriva noastră.
OK, însă ce nume să-i dăm? Dacă-i spunem tot „haka“, ne dau „All Blacks“ în judecată. Pe de altă parte, trebuie să fie un cuvânt asemănător, care să reflecte spiritul şi calitatea jocului echipei naţionale. Nu pot să mă gândesc, pe moment, decât la „haka maka“.
Următoarea întrebare este: ce să strige băieţii noştri? Hmmm, aici e greu. Dacă s-ar găsi în faţa ziariştilor, vorbele ar veni de la sine, cu „şoareci“ şi cu „coteţ“, dar aşa? Nu cred că-i putem chinui în aşa măsură cu învăţarea unor cuvinte noi, deci cred că „Va-fi-un-meci-greu-da’-vom-da-totulpe- teren-şi-să-sperăm-că-la sfârşit-nevom- bucura-cu-toţii“ este un text bun.
Dar pe ce ritm? Nu ne putem permite mişcări sacadate, care să trimită jumătate din echipă în spital încă dinaintea partidei, deci ne trebuie o melodie lină. Una dintre temele maestrului Florin Salam, atât de dragi fotbaliştilor, ar fi de încercat, pentru că doar respiraţia şi mişcările din buric nu le provoacă întinderi jucătorilor noştri.
Ca să nu punem însă presiune pe ei, haka românească perfectă ar fi următoarea: băieţii să stea jos, în cercul de la centrul terenului, fumând sau vorbind la telefoanele mobile, iar la sfârşitul ritualului să strige „Bau!“ către adversari. Apoi să iasă de pe teren şi să lase pe alţii.
Comentaţi pe www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
