Nu am depăşit etapa de popor primitiv pe care conchistadorii îl cumpără cu mărgeluţe.
În fiecare decembrie, Bucureştiul intră în familia capitalelor europene împopoţonându-se cu lumini strălucitoare, aşa cum unii români îşi montează neoane albăstrui sub Dacia ruginită sau se parfumează peste pulover, în speranţa că mirosul dulceag va neutraliza damful.
Există două straturi suprapuse în acest peisaj urban. Jos e şirul nesfârşit de maşini ce se târăsc claxonând ca la înmormântare, printre gropi şi utilaje de asfaltat, deasupra e raiul luminiţelor sclipind jucăuş printre reclamele întinse pe jumătate de bloc.
În curând, când prima ninsoare ne va lua pe nepregătite, vom vedea cum fulgul va străbate diafan lumea îngerilor de 220 de volţi pentru a se întrupa în mormane de zăpadă împuţită.
Tabloul centrului, care seamănă cu o discotecă amenajată într-un garaj de beton, n-ar fi fost însă complet fără semnătura artistului: o hârcă luminată de 76 metri înălţime, „cel mai înalt brad de Crăciun din Europa“.
Noaptea, când toate pisicile sunt negre şi toţi primarii par deştepţi, mai poţi fi păcălit, dar ziua, când întunericul refuză să mai acopere jegul, vezi cum pe obrazul desfigurat al oraşului a răsărit un alt neg monstruos, de parcă o rachetă se căzneşte să iasă dintr-un buncăr subteran.
Există o clară moştenire lăsată de Ceauşescu în gândirea conducătorilor români, care parcă nu se simt suficient de bărbaţi dacă nu-şi leagă numele de construcţii imense, cu forme falice. După Casa Poporului, avem un brad învelit într-un prezervativ luminos şi se discută în continuare despre Catedrala Mântuirii Neamului, care n-ar fi altceva decât transpunerea arhitecturală a unei rugăciuni zbierate.
Cei 100.000 de cetăţeni care s-au strâns la inaugurarea totemului arată însă că există clienţi pentru asemenea exerciţii de megalomanie.
Nu am depăşit etapa de popor primitiv pe care conchistadorii îl cumpără cu mărgeluţe. Într-o vreme în care mulţi nou-născuţi mor imediat ce vin pe lume, iar femeile cărora le-a venit sorocul sunt plimbate între spitale, într-o vreme în care nu poţi străbate oraşul cu maşina în mai puţin de două ore şi în care bulevarde întregi sunt în beznă, ne holbăm încântaţi la noul Turn Babel cu care primarul nu-şi propune să atingă tălpile lui Dumnezeu, ci mult mai pământescul plan electoral. Şi, s-o recunoaştem, e pe drumul cel bun.
Cu capul dat pe spate şi cu gura căscată, nu mai vedem rahatul prin care călcăm, nici gropile în care ne putem îngropa de vii, ci numai imensa ţeapă multicoloră care-a străpuns buricul târgului (articolul dezvoltat poate fi citit pe blogul autorului). www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
