Administraţia Obama pune la zid legea imigraţiei din Arizona

Administraţia Obama pune la zid legea imigraţiei din Arizona

Administraţia americană a contestat, ieri, în justiţie controversata lege a imigraţiei adoptată în aprilie de statul Arizona, situat la graniţa cu Mexicul, argumentând că politica din acest domeniu este o prerogativă a guvernului federal.

„Chiar dacă statele îşi pot exercita puterea politică astfel încât să aibă o influenţă directă sau indirectă asupra străinilor, un stat nu îşi poate stabili propria politică de imigraţie”, se arată în plângerea depusă de Departamentul Justiţiei. Documentul subliniază că iniţiativa autorităţilor din Arizona contravine Constituţiei şi legii federale a imigraţiei, scrie France Presse. Orice străin, interpelat Controversată lege, care urmează să intre în vigoare pe 29 iulie, permite poliţiştilor să interpeleze orice străin suspectat că este imigrant ilegal. În prezent, legea permite un astfel de control doar în cazul comiterii unei infracţiuni. Potrivit institutului Pew Hispanic Center, în Arizona se află în jur de două milioane de persoane de origine hispanică, din care 460.000 nu posedă documente de rezidenţă. Senatorii republicani de Arizona John McCain şi Jon Kyl au denunţat plângerea depusă de administraţia democrată, punând sub semnul întrebării determinarea autorităţilor federale de a securiza frontiera Statelor Unite. În schimb, organizaţiile pentru apărarea libertăţilor civile au salutat gestul administraţiei Obama. Un grup de 15 militanţi originari din statul Arizona au protestat paşnic în cursul zilei de ieri în faţa Casei Albe, cerând abolirea legii. Iniţiativa administraţiei de la Washington vine la câteva zile după ce liderul de la Casa Albă, Barack Obama, a cerut într-un discurs o reformă complexă a politicii de imigraţie pe care a calificat-o drept una aflată „în pană”. Un sondaj efectuat recent arată însă că aproape 62 la sută dintre cetăţenii americani susţin legea adoptată în urmă cu 3 luni de zile de autorităţile din  Arizona. 

Ne puteți urmări și pe Google News