Editura Evenimentul si Capital

Adio freză! S-a inventat gelul ce face dinţii ca noi

18_stomatologie06_ASp
Autor: | | 36 Comentarii | 6453 Vizualizari

Datorită unui gel-minune, freza dentară ar putea deveni istorie. Acesta ajută dinţii afectaţi de carii să se regenereze natural.

O modalitate nedureroasă de tratare a cariilor dentare a fost descoperită de cercetătorii de la Universitatea din Leeds (Marea Britanie). Este vorba despre un gel care se aplică pe cariile dentare şi care face dinţii să arate ca noi. Acesta ar putea fi disponibil în câţiva ani pe scară largă în cabinetele stomatologice, susţin autorii descoperirii. Tratamentul a fost încercat pe mai mulţi pacienţi care aveau carii. Cum funcţionează Cariile se formează atunci când acidul produs de bacterii demineralizează dinţii, cauzând "găuri", care în timp cresc în dimensiune şi se înmulţesc. Cercul vicios care duce la distrugerea dinţilor poate fi oprit cu ajutorul unui fluid care se aplică pe suprafaţa dintelui. Fluidul pătrunde în porii creaţi de bacterii şi se transformă într-un gel ce atrage calciu spre zona afectată, permiţând dintelui să se refacă."Poate sună prea bine ca să fie adevărat, dar am reuşit să ajutăm dinţii cariaţi să se regenereze. Este un proces de reparaţie non-chirurgical, complet natural şi care nu provoacă deloc durere", anunţă profesorul Jennifer Kirkham, de la Institutul Dentar al Universităţii din Leeds, coordonatorul acestui proiect. Gelul în cauză conţine o peptidă cunoscută drept P 11-4. Practic, asta înseamnă că atunci când fluidul este aplicat pe dinte, lichidul intră în micro-porii cauzaţi de atacul acid şi, spontan, formează un gel. Tehnica a fost testată pe un grup mic de adulţi care aveau carii incipiente. Rezultatele arată că gelul opreşte distrugerea dintelului şi regenerează ţesutul dentar. <object id="flashObj" width="370" height="260" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" codebase="http://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=9,0,47,0"><param name="movie" value="http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1" /><param name="bgcolor" value="#FFFFFF" /><param name="flashVars" value="videoId=1123734290001&playerID=69900095001&playerKey=AQ~~,AAAAAEabvr4~,Wtd2HT-p_VhJQ6tgdykx3j23oh1YN-2U&domain=embed&dynamicStreaming=true" /><param name="base" value="http://admin.brightcove.com" /><param name="seamlesstabbing" value="false" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="swLiveConnect" value="true" /><param name="allowScriptAccess" value="always" /><embed src="http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1" bgcolor="#FFFFFF" flashVars="videoId=1123734290001&playerID=69900095001&playerKey=AQ~~,AAAAAEabvr4~,Wtd2HT-p_VhJQ6tgdykx3j23oh1YN-2U&domain=embed&dynamicStreaming=true" base="http://admin.brightcove.com" name="flashObj" width="370" height="260" seamlesstabbing="false" type="application/x-shockwave-flash" allowFullScreen="true" swLiveConnect="true" allowScriptAccess="always" pluginspage="http://www.macromedia.com/shockwave/download/index.cgi?P1_Prod_Version=ShockwaveFlash"></embed></object>Cel mai important: se păstrează dinţii naturali "Principalul motiv pentru care oamenii nu merg la dentist în mod regulat este frica de durere. Dacă putem oferi un tratament complet non-invaziv, ce nu implică folosirea unei freze, atunci vom putea schimba asocierea între stomatologie şi durere. Cea mai importantă reuşită a acestui nou tratament este faptul că permite pacienţilor să-şi păstreze dinţii naturali", a declarat profesorul Paul Brunton, care s-a ocupat de testele pe pacienţi. Medicul mai spune că dacă rezultatele de până acum vor fi similare şi în testele pe grupuri mai mari, nu are nicio îndoială că în câţiva ani tehnica va fi disponibilă pentru dentişti, pe scară largă. Medicul stomatolog Bogdan Bader, de la Cabinetul BB Clinic din Bucureşti, nu exclude varianta ca acest gel să ajungă şi în România în curând. "Acest tratament complet neinvaziv implică renunţarea la freza dentară, deci este foarte prietenos pentru pacient. Trebuie avut în vedere însă că acestea sunt doar nişte rezultate ale unor cercetări şi trebuie urmărit numărul de testări pe un număr mai mare de pacienţi. Sunt sigur însă că în câţiva ani s-ar putea ca această metodă de tratament să fie comună şi cabinetelor dentare din România". "Sunt sigur însă că în câţiva ani s-ar putea ca această metodă de tratament să fie comună cabinetelor dentare şi din România". BOGDAN BADER, medic stomatolog la BB Clinc din Bucureşti

E strigator la cer! Ce pret va avea in Romania Samsung Galaxy S10

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 11:32 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA