Criza din Irlanda afectează băncile europene

Criza din Irlanda afectează băncile europene

Titlurile companiilor europene s-au depreciat astăzi, până la nivelul minim al ultimelor 3 săptămâni, pe fondul temerilor investitorilor cu privire la evoluţia situaţiei din Irlanda şi impactul asupra zonei euro.

Indicele celor mai importante companii din Europa, FTSEurofirst 300, scăzuse cu 0,6% la prânz, până la cel mai scăzut nivel înregistrat din 20 octombrie, potrivit Reuters.

Acţiunile băncilor au suferit cea mai puternică depreciere, după ce cotaţiile au scăzut semnificativ şi ca urmare a crizei. Titlurile Băncii Irlandei s-au depreciat cu 23,1%, până la minimul acestui an.

Ne puteți urmări și pe Google News