LA TOAMNĂ. Legendara trupă australiană AC/DC va pleca, în octombrie, în primul turneu mondial din ultimii şapte ani, a anunţat agentul de presă al formaţiei.
Rob Light, de la Creative Artists Agency, nu a oferit alte detalii despre turneu, care urmează să promoveze primul album al trupei din ultima perioadă. Albumul va apărea pe piaţă la sfârşitul verii, în exclusivitate în reţeaua de magazine Wal-Mart, iar un single de pe acest disc va fi lansat pe posturile de radio în august. Light a mai anunţat că printre artiştii care urmează să plece în turneu în viitorul apropiat se mai numără Eric Clapton, Stevie Wonder, Mariah Carey, Christina Aguilera, Depeche Mode, Shakira, Green Day, Kid Rock, Robbie Williams. AC/DC - Thunderstruck:
Recomandările noastre