Tânărul se urcase miercuri seara la volan şi pe strada Subcetate din Bistriţa a lovit un autorturism parcat regulamentar, după care a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit femeia care circula ca pieton. Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Bistriţa aflându-se în stare foarte gravă, unde medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Văzând ce a făcut, tânărul de 25 ani a fugit de la locul accidentului, fiind identificat ulterior de către poliţişti, care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie în sânge de 0,47 la mie.

Pe numele şoferului a fost întocmit deja dosar penal sub acuzaţia de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Până la această oră, faţă de tânărul de 25 ani nu a fost luată nicio măsură privativă de libertate, scrie voceatransilvaniei.ro