Un student în vârstă de 25 de ani a ajuns marţi la spital, după ce i-a căzut în cap o bucată din zidăria Universităţii de Vest din municipiu, imobil pe faţada căruia se montează aparate de aer condiţionat.
Potrivit martorilor, tânărul se îndrepta spre Universitate, pentru a se reînscrie, când a fost lovit de o bucată de zidărie desprinsă de la 15 metri înălţime.
La clădirea UVT se montează în această perioadă aparate de aer condiţionat, iar bucata de zidărie s-a desprins în momentul în care muncitoprii au perforat peretele exterior al unein săli de la etajul al şaselea.
În urma incidentului, tânărul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Timişoara. Medicii susţin că starea tânărului este stabilă, dar că a pierdut mult sânge şi va rămâne sub supraveghere câteva zile.