ACCIDENT GRAV. O dubiţă a fost LOVITĂ DE TREN. Două persoane au murit | VIDEO
- Petrisor Cana
- 17 octombrie 2012, 11:01
Un microbuz a fost lovit de un tren pe raza localităţii Huedin, iar două persoane şi-au puierdut viaţa. Un echipaj SMURD a ajuns la faţa locului. Circulaţia trenurilor se face pe un singur fir.
UPDATE 3. Şi pasagerul aflat pe scaunul din dreapta al dubiţei şi-a pierdut viaţa, potrivit anchetatorilor. UPDATE 2. Accidentul feroviar a avut loc, în jurul orei 9.00, pe strada Cetatea Veche din Huedin. Un tren a lovit o dubiţă în care se aflau mai multe persoane. "În accident este implicat un localnic, de etnie romă, care făcea transport de lemne cu o dubiţă. Şoferul a decedat, iar pasagerul din dreapta sa a suferit răni grave", a declarat pentru stiridecluj.ro unul dintre poliţiştii care a intervenit la acest caz. UPDATE 1. Din primele informaţii se pare că o persoană a murit pe loc în momentul producerii accidentului, iar o alta este rănită grav. Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a spus că două persoane au fost rănite, iar una ar fi putut deceda, însă informaţia nu a fost deocamdată confirmată. Acesta a mai precizat că traficul feroviar nu este afectat de producerea accidentului. La rândul ei, Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR Călători, a declarat că circulaţia feroviară între Huedin şi Brăişoru se desfăşoară pe un singur fir. Aceasta a confirmat faptul că o persoană a decedat în urma accidentului. "Vor fi ceva întârzieri la trenurile care se aflau deja în staţie, însă sperăm că doar de câteva minute. Traficul feroviar între Cluj şi Oradea se desfăşoară normal", a mai spus Oana Brânzan. Inspectorul principal Sorin Precup, purtător de cuvânt al Serviciului de Poliţie Rutieră Cluj, a declarat că accidentul s-a produs în zona cartierului Cetatea Veche din Huedin. "Şoferul unei autoutilitare nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase la pasajul de cale ferată", a declarat Sorin Precup, citat de citynews.ro. Grav accident de circulaţie, azi dimineaţă, în localitatea Huedin, judeţul Cluj. La o trecere peste calea ferată, un microbuz a fost lovit de tren. Din primele informaţii persoanele aflate în autovehicul au fost rănite. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD şi o ambulanţă. Traficul rutier a fost oprit. Vom reveni cu amănunte!