Scorpionul roșu nu s-a putut abține, pe motiv de ADN. Vine dintr-o lume unde rafinamentul bunei guvernări este definit prin abilitatea de a farda câteva măsuri discreționare, antistatale, într-o revoluție morală.
Dar cu toate încercările de a-i amputa spiritul, de a-i frige inima la foc mărunt sub pretextul că-i prelungește viața, acest popor știe: dacă scoți o hârcă din mormânt, o rujezi și-i pui perucă blondă, nu e Marilyn Monroe.
Ceea ce trăim, siderați, în aceste zile halucinante și apăsătoare ca un coșmar e de o perversitate care ar merita trecută în istoria omenirii la categoria abuz împotriva poporului. Abuz în serviciu împotriva unei țări. Deși există detalii care merită analizate, căci împrejurările diferă, nu pot ignora faptul că alt ipocrit, Nero, a dat foc Romei ca să construiască orașul perfect, iar Hitler a incendiat lumea după ce a venit la putere în urma unor alegeri. Ce interesant! Partidul Nazist a câștigat alegerile în 1933 sperând să obțină 50%. A reușit 43,9%, deci a avut nevoie de cele 8 procente ale DNVP ca să facă majoritate.
Sunt exemple extreme, dar relevante. Nu poți transforma totul în ruine doar deoarece ai putere! Poporul, chiar dacă doar 39% dintre români au venit la vot, a delegat suveranitatea cu bună credință, dar în absența tuturor datelor problemei. Dacă știa cum va fi folosită legitimitatea, se urnea și trimitea PSD pe tușă pentru încă un mandat. Ironia face că atunci ar fi guvernat PNL-USR, adică o combinație între retard politic parțial interesat și naivitatea unor copilandri frumoși. Dar la oricâte porcării și blaturi au participat liberalii, oricât s-ar fi prefăcut că au aliniat la start oameni noi, neîmbătrâniți în rele, n-au îndrăznit să-și violeze țara.
Nu mă pot abține să constat că Traian Băsescu, cu toate relele lui, cu toate compromisurile îngrozitoare pe care le-a făcut, cu toate că n-a apăsat pedala acolo unde știa că e jaf, a bătut PSD. Le-a blocat karma. Statul român se pregătește să semene cu cel din timpul guvernărilor de glorie ale social-democraților, momentele când în rapoartele de țară ale Comisiei Europene și ale Transparency International ni se vorbea de trucarea a 99% dintre licitații, despre corupția endemică. Vă amintiți raportul de țară pe 2003? Citiți, plângeți și priviți la prezent. Se întâmplă din nou, doar că e cu perversiuni. Justiția e legată la ochi, nu la gură!
Mai constat însă și fibra teribilă a lui Klaus Iohannis. Știu, l-ați crezut ficus. Unii erați superficiali. Ce faceți, domnule președinte, de ce nu vorbiți? – spuneam si eu mereu, grăbindu-mă să judec. Acum pricep. Acest stat are atâta putreziciune, atâtea labirinturi pline cu Minotauri fardați în sfinți încât era imposibil să-i vadă toate cotloanele, toată arhitectura. Dar are oase puternice. Rezistă la tăvăleală, își cunoaște menirea, știe că este responsabil în fața oamenilor, căci oamenii sunt țara. Și luptă pentru ea.
Căci riscurile sunt enorme. Ambasadorii care au reacționat la unison, fapt fără precedent, nu sunt tâmpiți. Se informează, își fac temele, nu cad pe jos când vine premierul (sau nu vine, că avea treabă în Parlament – mă lași?) și le spune că modificările la legislația penală pun statul de drept pe calea cea bună, nu între paranteze. De semnalele pe care le transmit țărilor lor depindem întro foarte măsură, din nefericire. Aici am ajuns. Vrem bani, căci noi a trebuit să vindem tot, să facem cadouri. Cum spunea Trump: în timp ce o mână de politicieni se felicitau pentru succesele lor, poporul devenea tot mai disperat.
Ce ne pot face? Ne pot bloca banii, căci banii aceia sunt și ai contribuabililor germani, francezi, belgieni, olandezi... Ce facem fără bani europeni? Ne întoarcem în timpul lui Văcăroiu și Năstase. Vă amintiți? Doar că acum nu mai avem industrie, nici agricultură, nici nimic. Doar democrație, cât a mai rămas, pe care o doare. Suferă. Dar și democrația se împușcă, nu-i așa?
Recomandările noastre
