Fost marinar, George Tirgovisteanu a emigrat in '87 pe la Anvers - in timp ce Traian Basescu se afla la biroul Navrom din Belgia.

Nu se poate spune ca „a fugit din Romania”, pentru ca la acea vreme era marinar. A debarcat pur si simplu in orasul belgian Anvers si s-a predat unei alte lumi.

Nascut langa Brasov, George Tirgovisteanu  a reusit sa-si deschida recent, dupa 20 de ani in emigratie, un magazin de vinuri romanesti amplasat intr-unul dintre cele mai cosmopolite cartiere ale Bruxelles-ului - Ixelles - zona pentru belgieni bogati, cu strazi populate de zeci de ambasade.

Magazinul are de luna trecuta o usa deschisa celor care vor sa cumpere produse pentru rafinati aduse din Romania. „Iti alegi clientela prin pozitionare, si am vrut special sa deschid in cartierul asta unde sunt foarte multi birocrati care lucreaza la Comisie. Vinurile bune nu se vand oriunde”, spune Tirgovisteanu, care mizeaza si pe o reclama la care nu trebuie sa contribuie deloc: „De la inceputul acestui an se vorbeste mult despre Romania in Occident, despre aderare, si asta este un fel de trambulina pentru orice afacere. Exista un interes de a descoperi Romania si prin produse”, arata fostul marinar.

Pentru ca inca il bantuie o nostalgie de vaporean, „belgianul” si-a denumit magazinul „Cap-Est”.

Am parasit vaporul la Anvers

Insa povestea transformarii lui George Tirgovisteanu in „belgian” incepe inca din 1985, cand termina cursurile Institutului de Marina de la Constanta si incepe sa calatoreasca. Doi ani prin lume l-au convins definitiv ca Romania nu e cel mai bun loc din lume, mai ales sub regimul Ceausescu.

In 1987 ajunge la Anvers - port important si in biografia presedintelui Romaniei, Traian Basescu, care in acelasi an devenea seful Agentiei Navrom din orasul belgian.

„Nu l-am cunoscut pe Basescu, ce sa zic, chiar daca am ajuns la Anvers in perioada in care el era acolo. Acum toti care-au fost marinari spun ca l-au cunoscut, ei uite eu nu mi-l aduc aminte.”

Imprumutand cumpatarea din comportamentul valonilor printre care locuieste, Tirgovisteanu explica simplu „evadarea” sa de pe vas, fara povesti cu iz de aventura.

„Eram ofiter electrician, am parasit vaporul cu alti doi colegi si am plecat. Am mers direct la politie si am cerut azil politic. Ne-au dus la Bruxelles, la „Petit Chapeau” - centrul de refugiati politic - si vreo trei saptamani am stat acolo”, explica fostul marinar, care apoi a fost liber sa umble si sa munceasca prin Tara ciocolatei. Si a muncit ca electrician, doar ca nu pe vapoare, ci in orasul Wavre.

„Eram necasatorit, lucru care a mai tinut pana in iarna lui ‘87 cand m-am indragostit de o belgianca. Nu prea stiam eu limba franceza, asa ca, pana am invatat sa zic nu, eram deja casatorit”, glumeste Tirgovisteanu, care din 1988 are cetatenie belgiana. Acum locuieste in Grez-Doiceau, o mica localitate din apropierea capitalei Bruxelles, si are impreuna cu sotia sa o fetita de 10 ani.

„Mi-a placut meseria de marinar, ce sa zic, a fost fain cat a fost. Aici mi-am luat permis de iaht. La batranete poate o sa practic”, mai spune emigrantul, caruia la inceput nu i-a fost deloc usor, muncind pe unde-a putut.

„Am fost tehnician intretinere, am lucrat in constructii, apoi la instalatii de securitate si in final m-am declarat independent, iar din 1995 m-am apucat sa vand vinuri romanesti. Atunci am mers prima data in Romania cu o remorca, am umplut-o cu esantioane de vinuri si le-am adus aici. Jumatate nu erau bune. Apoi am facut cursuri de vinologie si am inceput sa fac degustari, sa particip la targuri de vinuri, sa-mi fac niste contacte printre viticultorii francezi, moldoveni etc. Producatori mici in special.”

PRIMA STICLA

„Belgienii n-au auzit de stampila”

La primul import de vinuri, George Tirgovisteanu  a adus in Belgia 3.000 de sticle, iar acum a ajuns sa importe 60.000. Asa s-a hotarat sa-si deschida si un magazin de desfacere, dupa ce a devenit cunoscut printre belgienii care vor si altceva decat vinuri frantuzesti.

„Primele sticle? Pai, am inceput sa fac degustari, pe la amatori, apoi prin targuri, magazine si cluburi de vinuri care vor altceva decat vin frantuzesc, si asa am vandut primele sticle. Dar mi se tot punea intrebarea: „Aveti punct de desfacere?”. Si cum nu aveam, m-am hotarat ca trebuie sa-l fac.

 Doar amenajatul m-a costat 50.000 de euro, dar am muncit noua luni pana cand l-am vazut gata. Nu m-am grabit, am zis sa fac totul bine, ca daca faci bine o sa mearga bine. Am cumparat lemn din Romania, frasin, am desenat interiorul cu un arhitect, o sa fie muzica romaneasca lautareasca mai tot timpul - nu manele sau alte tampenii”, explica „marinarul” care se gandeste sa vanda si preparate vanatoresti la un moment dat, pentru ca merg cu vinul.

La subsolul magazinului a amenajat o crama, unde se pot face degustari la temperatura optima. „Cel mai bine vand vinul rosu - ca majoritatea soiurilor sunt ceva mai ieftine si de consum.

„Albele” sunt destul de scumpe, dar nu asta e marea problema, ci faptul ca depind de mofturile celor de-acasa, a producatorilor, care n-au o politica de vanzare coerenta si nu se tin mereu de cuvant. Iar eu aici trebuie sa ma tin de cuvant, intelegerea e intelegere, mai ales ca nu se incheie contracte, ca belgienii n-au auzit de stampila.”