A murit revoluţionarul Mihai Lupoi | VIDEO

A murit revoluţionarul Mihai Lupoi | VIDEO

La numai 59 de ani, Mihai Lupoi, una din figurile emblematice ale Revoluţiei din decembrie 1989, s-a stins din viaţă. El făcuse, în urmă cu câţiva ani, un transplant de ficat.

În urmă cu aproape 23 de ani figura sa, apărută din senin la televizor printre revoluţionarii care intraseră în celebrul "Studio 4", devenise mai familiară decât a lui Moş Crăciun. Lupoi, îmbrăcat în uniforma de căpitan al Armatei române, a fost, într-un fel, un factor calamant în rândul trupelor noastre care acţionau oarecum haotic. Sintagama "Armata e cu noi!", pronunţată de Mircea Dinescu, i s-a lipit pe frunte ca marca de scrisoare.

Ulterior, Lupoi a fost numit ministrul Turismului şi, la scurt timp după ce a devenit demnitar, a uimit opinia publică cerând azil politic în Elveţia. A fost acuzat, fără să fie aduse dovezi în acest sens, că ar fi colaborat cu GRU, serviciul secret al Armatei Roşii. Mihai Lupoi a fost, în ultima parte a vieţii membru PNL, după ce mai întâi a fost ales parlamentar PRM, propulsat în Parlament de Vadim Tudor. Potrivit ultimelor informaţii, familia doreşte ca fostul demnitar să fie înmormântat în cimitirul "Ghencea Militar".

Evenimentul zilei i-a luat ultimul interviu lui Mihai Lupoi, articol publicat pe 24 septembrie 2011. Dumnezeu să-l odihnească! <iframe width="480" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/6OgULszqanU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News

Citiţi şi:

  • "Revoluţionarul de platou" era băut în decembrie '89. Acum are un ficat nou. De oltean