A MURIT de 36 de ori într-un an. Tânăra care suferă de o boală extrem de rară își trăiește fiecare zi de parcă ar fi ultima
- Otilia Luca
- 6 martie 2015, 13:48
Sara Brautigam, fostă sportivă de performanță, suferă de o boală din cauza căreia inima i se oprește brusc. Ea a fost în moarte clinică de 36 de ori în cursul unui singur an.
Afecțiunea de care suferă este sindromul tahicardiei posturale ortostatice, iar tânăra se luptă cu boala de patru ani de zile.
Boală este cauzată de o funcţionare anormală a sistemului nervos al organismului, care este responsabil pentru acţiunile involuntare ale corpului, cum ar fi bătăile inimii. Boala face ca presiunea sangvină să scadă excesiv atunci când pacientul îşi schimbă postura (spre exemplu atunci când se ridică de pe un scaun).
"Există simptome înainte să se întâmple: mă simt ameţită sau foarte obosită, apoi e ca şi când aş adormi. Aud totul în jurul meu şi simt că încerc să tip, dar nu pot. Se spune că atunci când mori ultimul simt pe care îl pierzi este auzul şi aşa mi se întâmplă şi mie. După ce îmi revin am dureri puternice în piept şi mă simt epuizată", a explicat Sara pentru The Daily Mail.
"Toate visurile mele s-au năruit. Dar de când m-am apucat de dans am avut un singur astfel de episod. Ar putea să mă omoare, dar măcar o să mor fericită şi trăindu-mi viaţă la maximum", a mai povestit Sara.