A marcat până și portarul Vlad Iancu

A marcat până și portarul Vlad Iancu

Naţionala de futsal a României a spulberat Belgia în primul meci de la Europene şi e la un pas de "sferturi". Azi, meci greu cu Ucraina.

Debut cu dreptul pentru naţionala de futsal a României la turneul final al Campionatului European, competiţie care se desfăşoară în aceste zile la Anvers, în Belgia. Tricolorii au dat de pământ chiar cu naţionala ţării gazdă, pe care au învins-o cu scorul de 6-1! Aflată pentru a treia oară la un Campionat European, România şi-a respectat statutul de favorită în meciul contra Belgiei şi a bifat primul succes în Grupa A, din care mai face parte puternica reprezentativă a Ucrainei. România şi Ucraina se întâlnesc astăzi, de la ora 19.30, în direct la Eurosport 1. Din poartă-n poartă Meciul cu Belgia, disputat la "Lotto Arena" din Anvers, nu a avut istoric. România a condus cu 3-0, prin golurile reuşite de Emil Răducu, Florin Matei şi Robert Lupu, moment în care a mai redus din turaţia motoarelor. Gazdele au punctat prin Omar Rahou, reuşită care a avut darul să-i motiveze din nou pe elevii lui Nelu Stancea, care au mai marcat prin Marian Şotârcă, portarul Vlad Iancu şi autogolul lui Saad Salhi. Reuşita lui Iancu a făcut deliciul publicului! Portarul naţionalei României a înscris în poarta belgienilor din propriul careu! Peste 200 de fani La final, cu perspectiva realizării obiectivului, prezenţa în "sferturi", încă după primul meci, elevii lui Nelu Stancea s-au bucurat ca nişte copii. "Am făcut un meci foarte bun tactic. Aş dori să mulţumesc în special susţinătorilor noştri, celor 200 de fani veniţi special din România", a spus Nelu Stancea, zis "Limbă". Emil Răducu, omul care a deschis scorul contra Belgiei, s-a declarat şi el mulţumit de rezultat. "A fost un meci greu, dar este bine că am câştigat. Este foarte important să câştigi primul meci, mai ales când joci contra gazdelor. Atmosfera a fost foarte bună, am avut suporteri, dar ei au avut mai mulţi şi a fost mai greu pentru noi, dar e bine că am câştigat", a declarat Răducu, pentru site-ul UEFA.