Un adolescent din Botosani, cercetat de peste 200 de ori pentru spargeri de masini, a iesit in evidenta pentru ca n-a furat cat ar fi putut.
In urma cu doua zile, Aron B., in varsta de 13 ani, a spart o masina parcata in fata Bibliotecii Judetene. Victima este Iustina G., o tanara de 24 de ani, care a telefonat miercuri dupa-amiaza la politie ca sa reclame spargerea si furtul. Femeia a anuntat ca avea in masina ceva mai mult de 10.000 de euro. Surprinzator, din masina nu lipseau decat 200 de euro.
Oamenii legii au dat de urma hotului in scurt timp, probabil si pentru ca acesta se afla deja in baza lor de date. „In urma primelor cercetari efectuate a fost identificat suspectul in persoana minorului B.A., de 13 ani, din municipiul Botosani. A fost recuperat portofelul cu actele de identitate, telefonul si suma de 200 de euro in bancnote de 50”, a precizat subcomisarul Manuela Ieremie, purtator de cuvant in cadrul IPJ Botosani. Adolescentul si-a recunoscut fapta. El a explicat si de ce nu a luat toti banii: i-a fost frica sa puna mana pe asa o suma mare.
Aron B. are deja numeroase furturi la activ. Este seful unei bande de patru copii care, in decursul unui singur an, au fost cercetati in sute de dosare, cele mai multe pentru spargeri de masini. Recordul lor: in decembrie 2006 au spart cel putin cate o masina in fiecare zi.