Şapte, opt copii de 10-12 ani întind banii printre gratiile gardului către femeia de serviciu. Vorbesc unii peste alţii, se îmbrâncesc ca nişte mânji care n-au stare, iar bătrâna nu pricepe nimic din ce vrea să le cumpere.

E 10 dimineaţa la Şcoala din Sinteşti-Vidra (judeţul Ilfov), iar copiilor le e poftă de-o plăcintă sau de crema aceea dulce din biscuiţi. Şi, pentru că n-au voie să iasă din curte, femeia care mătură frunzele e propriul lor serviciu de catering.

Sinteştiul din filmele de groază

Toate mâinile întinse cu bacnote verzi de 1 leu, sau albastre, de 5 lei, sunt ale copiilor romi care învaţă aici. Sunt toţi în blugi noi, adidaşi albi, au gulere scrobite şi pulovere cu imprimeuri imense, cum poartă puştimea. Încep să dau mâna cu ei şi se bulucesc în aparatul foto, atraşi de ideea că or să devină vedete. Imediat sună, şi curtea se goleşte într-o secundă, înainte chiar de a se estompa ecoul larmei din urmă cu câteva clipe.

E satul Sinteşti, pe drumul spre Giurgiu, iar numele vă sună familiar pentru că ultima oară când aţi văzut reportaje de aici romii erau fugăriţi de jandarmi pe uliţe, prin spatele curţilor sau pe câmp. Ultima oară, mascaţii de la Intervenţie Rapidă îi târâiau de gulere, adunându- i de prin cotloane ca într-o uriaşă operaţiune de deratizare. E satul unde se fură curent cu cisterna, unde ţiganii put, unde legea calcă pe vârfuri. Pe cartea poştală cu Sinteştiul scrie "te aşteptăm, dar vino înarmat până în dinţi".

Sadoveanu vine la şcoală în Q7

Directorul şcolii e profesor de muzică, are maximum 40 de ani şi e sfios ca o domnişoară. Romii sunt majoritari în această şcoală, cam 70% sunt căldărari ori vătraşi. "98% dintre familii îşi trimit copiii la şcoală. Lucrurile evoluează repede. În urmă cu 7 ani, doar 30% dintre copiii romi intrau în clasa I", spune directorul Ion Preda.

Resetaţi-vă din memorie Sinteştiul pe care l-am evocat. Şcoala e ca scoasă din cutie. Totul e nou, modern, vopsit, învelit în PVC sau în lambriuri, cum se poartă peste tot. Au clase mari, lumina spală toate ungherele, băncile individuale n-au apucat să fie scrijelite, iar planşele cu desene naive sau cu formule de aritmetică ascund culoarea ternă a pereţilor. "Nu e, domnule, cum vă imaginaţi", e refrenul directorului, demontând stereotipiile despre Sinteşti, sat cu 1.200 de romi.

Sadoveanu e într-a şasea şi face cei 1.000 de metri până la şcoală într-un Q7, ca să nu se murdărească pe pantofi. Sunt vreo 600-700 de romi putred de bogaţi, iar cele aproape 100 de palate întinse de-a lungul şoselei spre Giurgiu îţi lasă impresia unui Malibu în mijlocul câmpiei. Nu vezi mai mult de 15 case cu turnuleţe, restul sunt construcţii moderne, au de la 20 de camere în sus, garaje cu telecomandă, pavele cu desen geometric, menajere românce şi şoferi la poartă, cărora doar livreaua le mai lipseşte.
Afaceri "făroase şi nefăroase"

Sadoveanu e căldărar, dar părinţii săi nu mai fac tigăi şi cazane, ci se ocupă cu fierul vechi. "Făroase, nefăroase", cum zic ei. Aroganţi, nu stau la interviu decât cu programare. Se ascund la umbra caselor deşănţate, lăsându-te să înghiţi în sec, în faţa porţilor închise, cu gândul la suveicile de firme evazioniste din domeniul "făroaselor".

Prin ochii lui Sadoveanu – copilul rom, nu scriitorul – lumea se vede la fel ca prin ochii oricărui elev de clasa a VI-a din România. "Sunt respectuoşi, au atitudinea firească la vârsta aceasta. Unii sunt sclipitori, au inteligenţă nativă, la fel ca peste tot. De trei ani, mediile şcolare sunt în creştere", explică directorul Preda, pedalând pe aceeaşi idee anti-stereotipuri.

Învăţătoarea de la clasa a III-a A predă la 20 de romi şi 10 români şi concluzionează: nu există diferenţe culturale, învaţă sau trag chiulul la fel. "Copiii romi pornesc cu un handicap important. Vin în clasa I fără să ştie limba română şi acest lucru se resimte până în clasa a IV-a. În rest, îşi fac temele, le dau să scrie compuneri, probleme de aritmetică ce cuprind toate metodele obligatorii, e aceeaşi materie ca la orice şcoală. Părinţii vin la şcoală, ţin legătura cu ei, îi verifică la teme, totul se desfăşoară firesc".

"Îşi iubesc copiii. Îi vor lăsa să înveţe"

Tabloul acesta idilic, ca în "almanahele" cu oamenii şi locurile minunate ale Republicii Socialiste România, se rupe brusc undeva la graniţa vârstei de 12 ani. Căldărarii practică aşa-zisele căsătorii timpurii, logodne neoficializate la Starea Civilă şi care transformă copiii în adulţi, făcându-i să sară adolescenţa.

Indiferent de averea de acasă, fetele sunt scoase de la şcoală după 4 clase, iar băieţii – după opt clase. Tot efortul de asimilare a concepţiilor moderne, derulat în şcoală, este anulat brutal. E un moment marcat de simboluri. Gardurile forjate ale înfloritorului Sinteşti se umplu de fuste colorate puse la zvântat în dogoarea austrului de câmpie.

E zestrea miresei, semnul că acolo va avea loc în scurt timp o nuntă. Fata de 12 ani, cumpărată cu salbe de aur, va dormi o perioadă în pat cu soacra, până când soţul puber, nu mai mare de 14 ani, va fi capabil să o dezvirgineze. E despărţirea definitivă şi irevocabilă de anii de şcoală şi până şi amintirile îi sunt resetate, ca o migrenă de care scapi în câteva zile.

"Nu vor să se rupă de tradiţii şi superstiţii. E un magazin lângă dispensar de unde nu mai cumpără niciun rom pentru că unul dintre ei a făcut pipi pe gard. Pentru ei, locul e spurcat", explică Jeni Tănase, asistenta socială. "Vă dau în scris că, în 10 ani, romii din România vor face liceu şi facultate. E un drum fără întoarcere, progresul e inevitabil", e încrezător Ion Preda, directorul şcolii din Sinteşti.

Învăţătorii şi educatoarele îl cred. Ionuţ are 4 ani şi vine la grădiniţă. Ca să nu plângă, mămăiţa, adică bunica, a stat o saptămână în curte pentru ca el s-o vadă pe geam. Era o stană de piatră, în fustă verde, înflorată, cu cocoşei de aur prinşi în păr, izvorându-i de sub batic. Nu s-a mişcat o săptămână, a stat în ploaie pentru ca nepotul să o vadă. E povestea spusă de o educatoare.


ANTITEZA. Mioara Mia stă într-un bordei, e printre cele mai sărace femei din Sinteşti. Are doi copii şi s-a măritat cu un căldărar, deşi ea e vătraşă, neam românizat
FOTO: ADRIAN SCUTARIU

CAUZELE ÎNAPOIERII ROMILOR

Patru cuie în sicriul mentalităţilor învechite

Cauzele înapoierii romilor sunt cunoscute în mediul instituţional, însă timpul aplicării unor strategii în forţă încă nu a sosit.

"Cel puţin în următorii trei ani, cuprinşi de criză economică, nu se va mai întreprinde nimic pentru integrarea romilor. Totul se amână pentru 2014", este opinia Magdei Matache, şefa Romani-Criss, printre cele mai vechi ONG-uri din acest domeniu. Ea a diagnosticat precis problemele de mentalitate în ambele tabere, romi şi români.

  1. "În primul rând, părinţii romi trebuie să valorizeze şcoala", e prima hibă găsită de Magda Matache. Marea majoritate îşi trimit copiii la şcoală doar cu scopul de a învăţa adunarea, să ştie să se iscălească şi ca să-şi poată lua carnetul.
  2. Romilor le lipsesc modelele. "E importantă morala oferită de succesul altora", afirmă Matache, care spune povestea unei fete de bulibaşă din Iveşti-Galaţi. Fata era singura care a vrut să facă liceul şi venea de la şcoală în uniforma specifică. Neamurile, chiar şi tatăl, o ponegreau că a renunţat la portul tradiţional. Fata a fost ambiţioasă, iar acum e studentă la Oradea. A fugit din comunitate, vrea să se integreze. Bulibaşa a înţeles până la urmă şi promovează exemplul fiicei în comunitate. Le cere romilor din Iveşti să-şi lase copiii la liceu.
  3. Mediul şcolar încă nu este destul de deschis romilor. "În continuare, se face distribuţia claselor după criterii etnice. Sunt localităţi unde copiii romi sunt trataţi ca având nevoi speciale".
  4. Căsătoriile timpurii sunt o altă cauză pentru că reprezintă o întoarcere la modelul de viaţă tradiţional.


POVESTEA FAMILIEI SIPICĂ

"Nu m-am sinchisit. Sunt fericită că sunt romă"

Pe lângă comunităţile tradiţionale, romii vătraşi sunt un neam total aparte. Erau cei care trăiau pe lângă moşiile boierilor şi în acelaşi timp se ocupau de fierărit şi potcovării.

Odată cu dezrobirea de pe vremea lui Cuza, vătraşii n-au pornit la drum de pribegi, ci au rămas slugi în conacele boiereşti, pentru ca mai târziu să-şi facă gospodoriile în jurul moşiei. De 150 de ani, vătraşii nu mai vorbesc limba romani, s-au amestecat cu românii, sunt asimilaţi. Într-un fel sunt veriga de legătură între romi şi români.

Întâlnire de gradul III cu învăţătoarea

Ion Sipică stă pe strada Ana Ipătescu din Feteşti. La stânga – români, la dreapta – români, peste drum tot o casă de români. Sipică e rom, dar prieten cu românul de vizavi, zicându-şi "vere" între ei. Are 45 de ani, e mecanic de locomotivă, iar cei doi copii ai săi, un băiat de 17 ani, la liceu, şi o fată studentă la Bucureşti, la Psihologie, încă îi mai ştiu de frică. "Nu sunt dur, dar nu-mi place să sară peste cal", e stilul lui Sipică.

Faptele sunt simple. Bunicul a fost fierar, tata tractorist, alt bunic era cizmar. El a făcut 10 clase, s-a angajat, s-a înscris la seral, apoi a devenit electrician, ajutor mecanic şi apoi mecanic de locomotivă, maximumul ce poate fi atins în cariera sa. Când îl vezi tuciuriu, cu buzele ca strugurii negri, nu l-ai lua în serios ca părinte exigent cu propriii copii.

Aşa sună o idee preconcepută. Oana Laura Sipică, fata studentă, îşi aminteşte: "În clasa a III-a, învăţătoarea i-a spus tatei: «Odată cu fiica, acum o să puteţi învăţa şi dv. să scrieţi şi să citiţi". Tata a privit-o şi i-a spus sec: "«Doamnă, aş putea să-i predau singur până în clasa a X-a». Învăţătoarea a rămas fără grai".

"Oamenii nu pot fi analizaţi la general"

Copiii romi din Feteşti cresc hrănindu- se cu ciorbă, tocăniţă şi dulciuri. Au calculator acasă, poartă ciorapi asortaţi la fustă sau la pantaloni, dau examene la şcoală şi le iau, fac petreceri între colegi, merg la discotecă, au două mâini şi două picioare.

"Da, mă mândresc cu fiică-mea, nu că e studentă, ci pentru cum gândeşte. Pe băiat, care e mai zvăpăiat, vreau să-l dau la Academia Militară. Îl fac ofiţer, ca să se disciplineze", spune Ion Sipică relaxat şi, scrutându-l în fugă, parcă n-ar vrea să epateze. Insistăm pe obiceiurile din propria familie şi râde: "Mi-am crescut copiii ca toţi românii, nu vă mai miraţi atât!". Stă pe prispă sub umbrarul viei pe care tocmai a cules-o.

Antropologic, relevantă este preocuparea romilor din Feteşti pentru viitorul copiilor: "Există o concurenţă între noi, ai cui copii ajung mai bine". Omul explică: "Am fost discriminat în copilărie şi în tinereţe, nu în fiecare zi, dar în momentele importante. Oamenii întâi mă priveau cu suspiciune, mă respingeau şi abia după 2-3 luni se încălzeau faţă de mine şi mă acceptau în grupul lor. La atelierul de locomotive, când eram electrician, eu eram trimis în zona cea mai grea, dedesubt, într- un spaţiu de 30 de cm. Ieşeam după 4 ore, năclăit de ulei din cap până în picioare. Mi-a fost mai greu să avansez pentru că nu mă credeau în stare. Educaţia e singura şansă pentru a-ţi câştiga respectul şi să credeţi că romii nu pricep acest lucru".

Gospodăria lui Sipică e tipică străzilor semiurbane, inundate în verdeaţă. O casă pe pământ, cenuşie, cu pui de găină ciugulind printre răsaduri, o casă fără fală. 50 de metri mai în spate sunt palatele romilor bogaţi din Feteşti. Sunt "irlandezii", cei care au făcut avere din cerşit în Dublin. "Cu toţii suntem diferiţi. Nu putem fi analizaţi la general. Fiecare individ e altfel. Şi românii, şi romii sunt şi buni, şi răi", e concluzia Oanei Sipică, din neamul romilor vătraşi, studentă la Universitatea din Bucureşti.

NEAMURILE DE ROMI

Nomazii expulzaţi din Franţa sunt în special ursari

80% din populaţia romă a României trăieşte în sărăcie extremă, conform unui studiu al Băncii Mondiale realizat în 2005. Conform ultimului recensământ, din 2002, în România ar trăi 535.000 de romi, dar ONG-urile specializate şi organismele internaţionale iau în calcul, în studiile şi evaluările pe care le fac, un număr de trei ori mai mare.

Căldărarii se consideră romii puri, care n-au abdicat de la tradiţiile seculare. Trăiesc în comunităţi compacte, valorizează galbenii de aur, portul tradiţional. Din păcate, nu cultivă pământul, pentru că îl consideră spurcat de către oamenii şi animalele care îl calcă.

În Ardeal, gaborii se consideră cei mai curaţi dintre romi, sunt tradiţionalişti, dar mai pragmatici şi înstăriţi. Ca medie, cei mai bogaţi romi sunt lăutarii, pentru că arta pe care o stăpânesc le-a permis să câştige mai bine.

Ştefan de la Bărbuleşti este cel mai bogat lăutar şi nu trebuie confundat cu vedetele maneliste, care nu provin neapărat din acest neam. Ursarii sunt printre cei mai conservatori şi în mare parte şi-au păstrat stilul de viaţă nomad. Mulţi dintre romii împrăştiaţi prin Europa, şi care acum sunt expulzaţi, provin din rândul ursarilor.