„Am început discuţiile cu reprezentanţii Depeche Mode pentru reprogramarea concertului de la Bucureşti, în funcţie de programul trupei. Tot ce ne dorim este să putem face curând un anunţ oficial privind o nouă dată a concertului”, au declarat, ieri, reprezentanţii Emag!c Entertainment.
După câteva zile în care toată lumea s-a întrebat dacă va fi sau nu un al doilea concert Depeche Mode la Bucureşti, tensiunea s-a transformat în dezamăgire, joi, când trupa a anunţat oficial anularea atât a show-ului de la Bucureşti, cât şi a celor de la Sofia, Belgrad şi Zagreb, programate în continuarea turneului est-european. Gastroenterita cu care a fost diagnosticat Dave Gahan la Atena nu pare însă un motiv „suficient de bun” pentru ca trupa să amâne şase concerte. Fanii speculau pe forumuri că Gahan a făcut, de fapt, un preinfarct. „Nu se cunosc mai multe amănunte despre starea de sănătate a lui Gahan”, a declarat Dragoş Chişcoci, re pre zentant Emag!c Entertainment.
Cu 24 de ore înainte de momentul în care pe scena din Parcul Izvor (aceeaşi pe care trupa a adus-o special din Germania pentru concertul din 2006) trebuiau să răsune acordurile unor piese ca „In Chains”, „Wrong” sau „Peace”, toată instalaţia era deja demontată. Dacă în cursul zilei de joi muncitorii care trebuiau să amenajeze „micul orăşel Depeche Mode” pierdeau vremea tolăniţi pe iarbă sau cu pasele de fotbal, începând de joi ei au demontat decorul care urma să găzduiască primul mare show al anului 2009.