Toboşarul afacerit Genicã Boericã, "creierul" din spatele unei grupãri care a pãgubit statul român cu milioane de euro, s-a fãcut nevãzut, dupã aflarea veştii cã a fost condamnat la peste zece ani de închisoare cu executare.
Polițiștii de la Investigații Criminale Dolj îl caută, de mai bine de 48 de ore, pe misteriosul Boerică, în dosarul în care este acuzat de spălare de bani. Autorităţile judiciare au emis încă de miercuri dimineaţă mandatul de încarcerare, însă Boierică nu s-a prezentat la arestul IPJ Dolj. Cel mai probabil, mandatul de urmărire internaţională pe numele “regelui alcoolului” va fi emis în cursul zilei de astăzi. Şase ani de închisoare pentru bãrbatul artistei Niculina Stoican
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut, marţi seară, pedepsele dispuse în dosarul de spălare de bani, al lui Genică Boerică. El a fost condamnat iniþial la opt ani de închisoare, însã, în aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureºti a decis trimiterea cauzei la Tribunalul Capitalei, pentru rejudecare. Boericã a fost trimis în judecatã, alãturi de alte 11 persoane, pentru obþinerea nelegalã de restituire de TVA în valoare de peste 13,5 milioane de lei.
Un alt inculpat, Vasile Stãnescu, soþul cântãreþei Niculina Stoican, a rãmas cu pedeapsa de ºase ani de închisoare dispusã de instanþa de apel, acesta fiind deja dus în arest de poliþiºtii care au pus în executare mandatul emis de instanþã. Potrivit rechizitoriului în acest dosar, în perioada iunie 2001 - iunie 2003, în diverse forme de participaþie penalã ºi prin folosirea de mijloace frauduloase, inculpaþii ar fi solicitat ºi obþinut de la Direcþia Generalã a Finanþelor Publice Dolj suma de 13,6 milioane de lei, returnări de TVA.
Boericã, martor împotriva lui Nãstase
Genicã Boericã l-a pus la zid pe Adrian Nãstase în dosarul în care fostul premier a fost judecat pentru dare de mitã, iar Ioan Melinescu pentru luare de mitã.
Citiţi mai mult: Cum a împărţit REGELE ALCOOLULUI - Genică Boierică TVA-ul cu PSD-u