Zăpadă și viscol pe Valea Prahovei. Iarna își arată colții

Zăpadă și viscol pe Valea Prahovei. Iarna își arată colții

Prima zăpadă pe Valea Prahovei a căzut în Masivul Postăvaru, lângă Poiana Braşov

Temperaturile reci înregistrate la altitudini de peste1.800 de metri au coborât și în Poiana Brașov.

 

Mai exact în Masivul Postăvarul, la cota 1700, a nins aproape o oră suficient cât să se depună un strat subţire de zăpadă.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

În acea zonă de pe Valea Prahovei, temperaturile au coborât sub zero grade şi se vor menţine scăzute şi în următoarele zile, potrivit meteorologilor.

 

Pe de altă parte reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au decis, duminică, să închidă Transalpina din cauza viscolului şi a vizibilităţii reduse.

 

Circulaţia rutieră pe DNB 67C (Transalpina), între Rânca şi Obârşia Lotrului, a fost închisă duminică, începând cu ora 10:30, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, viscol şi vizibilitate redusă, dar şi pentru siguranţa participanţilor la trafic, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

 

Transfăgărășanul, închis de luni

 

CNAIR şi Poliţia Rutieră au luat decizia închiderii circulaţiei rutiere pentru toate categoriile de autovehicule.

 

 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere reaminteşte că, începând de marţi, 20 octombrie 2020, circulaţia rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7C (Transfăgărăşan), între km 104+000 (Piscu Negru ) şi km 130+800 (Cabana Bâlea Cascada ) şi DN 67C – între km 34+800 (Rânca) şi km 79+200 (Curpat).

 

„Precizăm că măsura închiderii circulaţiei rutiere pe aceste sectoare de drum a fost luată pentru siguranţa participanţilor la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în aceste zone”, menţionează reprezentanţii CNAIR.

 

 

Cel mai călduros an din istorie

 

Potrivit meteorologilor, sunt șanse slabe să avem parte de o iarnă geroasă și plină de zăpadă anul acesta.

 

„Așadar, iernile geroase, cu troiene, sunt doar o amintire a generațiilor născute până în anii ’90. În ultimele două decenii, anotimpul rece a devenit din ce în ce mai blând”, a declarat  Roxana Bojariu, climatolog ANM.

 

 

Meteorologii ANM spun că anul 2020 ar putea să fie cel mai călduros an de când se măsoară temperatura în România.

 

„Anul 2020 ar putea să detroneze anul 2016 că cel mai călduros an începând cu a două jumătate a secolului al XIX-lea, de când avem observații sistematice la nivel global și putem spune, de asemenea, că acest lucru s-ar putea petrece în condițiile în care în Pacificul Tropical avem o faza negativă, nu pozitivă, că în cazul anului 2016”, a declarat meterologul Roxana Bojariu.

 

Zăpadă în România. Drumurile au fost deja închise. Viscolul era prea puternic!

Vom avea zăpadă în iarna 2020-2021? Iată ce spun meteorologii