Tragedia de aproape acum un secol, când 1.500 de oameni au murit în apele îngheţate ale Atlanticului de Nord, a schimbat legislaţia maritimă internaţională. În jurul Titanicului s-au ţesut zeci de poveşti.

În cea mai mare castrofă navală pe timp de pace, din noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, şi-au pierdut viaţa 1.517 din cele 2.223 de persoane aflate la bord, inclusiv o parte din echipaj. Titanicul fusese construit în şantierele Harland &Wolff din Belfast, Irlanda, la comanda companiei maritime White Star Line şi cu finanţarea miliardarului J.P. Morgan. Era cea mai mare navă de pasageri din lume, surclasându-le cu peste o mie de tone pe suratele ei Britannic şi Olympic, deplasamentul giganticei nave fiind de 46.238 de tone.

Titanicului măsura 269,1 metri, o lăţime de 28 de metri şi o înălţime de la punctul de plutire până la puntea principală de 18 metri. Au fost montate 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (23 de mile marine pe oră, aproximativ 43 km/h) şi o putere maximă de 59.000 de cai putere. Numai trei din cele patru coşuri înalte de 19 metri erau funcţionale. Al patrulea, folosit numai pentru ventilaţie, a fost adăugat pentru a face nava mai impozantă.

Lux şi opulenţă

Nava putea transporta un număr maxim de 3.547 de persoane, pasageri plus echipaj. Vaporul fusese special proiectat pentru a concura pasagerele Mauretania şi Lusitania, ale companiei rivale Cunard. Titanic a surclasat toate pasagerele rivalele prin lux şi opulenţă. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziţie un bazin de înot, o sală de sport, băi turceşti, baie electrică şi o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni. De asemenea, cafeneaua pariziană oferea mâncăruri pentru pasagerii de la clasa întâi, cu o verandă luminată natural şi prevăzută cu gratii. Existau biblioteci şi frizerii atât la clasa întâi cât şi la clasa a doua.

Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin şi mobilă solidă din lemn de tec. Nava mai era prevazută cu trei lifturi electrice la clasa întâi şi două la clasa a doua. De asemenea, mai era prevăzută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur şi două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor. Cel mai scump bilet la clasa întâi a costat, potrivit enciclopediei on-line Wikipedia, pentru o singură călătorie trans-atlantică, 875 de lire sterline, adică 64.000 la nivelul anului 2011, sau 4.375 de dolari, circa 99.000 în prezent.

CURSA SPRE ADÂNCURI

Erori de construcţie şi decizii greşite

Titanicul a plecat în călătoria inaugurală din portul englezesc Southampton, pe 12 aprilie 1912. Înainte de a pune prova spre New York, vaporul a mai avut escale la Cherbour, Anglia şi Queenstown, Irlanda. Deşi declarată de constructorii săi cea mai sigură navă din lume, Titanicul, în ciuda faptului că la construcţia sa fuseseră folosite cele mai moderne tehnologii ale vremii, avea deficienţe majore în ceea ce priveşte compartimentarea. Numărul bărcilor de salvare abia dacă asigura salvarea, în caz de naufragiu, a jumătate din numărul maxim al persoanelor care puteau fi îmbarcate.

Odată cu scufundarea sa, normele maritime internaţionale au fost modificate drastic în sensul sporirii siguranţei navelor, echipajelor şi a pasagerilor. Un alt factor major al sinistrului naval a fost şi viteza neadecvată la navigaţia într-o zonă în care fuseseră date avertizări de iceberg. Vina exclusivă pentru acest aspect aparţine experimentantului comandant al navei, căpitanul de cursă lungă Edward John Smith. La acea viteză, nava avea nevoie de 3 kilometri pentru a se întoarce la 90 de grade. Pe data de 14 aprilie 1912, aproape de miezul nopţii, Titanic a lovit un iceberg la tribord, care i-a provocat o tăietură în carenă pe o lungime de circa 90 metri. După 2 ore şi 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul s-a scufundat rupându-se în 2 părţi. În cele 20 de bărci de salvare au intrat 700 de oameni. 1.517 au murit în apa îngheţată a Atlanticului.

"Women and children first!"

În urma impactului, cinci din compartimentele etanşe s-au inundat foarte rapid. Căpitanul Smith şi Thomas Andrews, designerul Titanicului au făcut o evaluare rapidă a situaţiei. Andrews a stabilit că vasul se va scufunda cu siguranţă. Se dă semnalul SOS şi se lansează rachete de semnalizare pe care marinarii unui cargou le iau drept artificii. La nici o jumătate de oră, ofiţerii şi echipajul erau mobilizaţi pentru abandonul navei. Au început să pregătească bărcile de salvare, iar pasagerii erau instruiţi să iasă pe punte cu vestele de salvare pe ei. Oamenii nu erau îngrijoraţi, fiind pe un vapor de "nescufundat" şi se simţeau în deplină siguranţă. Nimic nu arăta că vaporul s-ar duce la fund. În punţile inferioare însă, apa se ridica vertiginos trecând de capătul superior al compartimentelor etanşe.

Pasagerii de la clasa a treia încep să fie inundaţi şi se panichează, dar porţile de acces către punţile superioare sunt închise. Prioritate la bărcile de salvare au pasagerii de la clasa întâi. Conştienţi că nu sunt suficiente, ofiţerii încep să pună în bărci doar femeile şi copiii după celebrul principiu "women and children first".

În jurul orei 00.30, prima barcă este lansată cu numai 12 pasageri, deşi fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbaţi. Atmosfera este oarecum calmă, fără panică pe punte, iar vaporul începe încet să se scufunde înclinându-se în prova. Vremea era splendidă pentru o noapte de aprilie în Atlanticul de Nord. Nu erau valuri, nici nori, iar marea era luminată de stele.

Haos pe fundal muzical

În burta navei, pasagerii de la clasa a treia sunt ţinuţi închişi în spatele uşilor din oţel şi ameninţaţi cu arma de ofiţeri. Oamenii încearcă să iasă pe diferite căi, dar se pierd în coridoarele labirintice ale Titanicului sau nu ajung la porţile care erau deschise. Nivelul apei creşte tot mai mult, iar vasul începe să se scufunde mai repede şi înclinaţia este din ce în ce mai mare. Panica începe şi pe punţile superioare, unde devine evident că vasul chiar se scufunda şi nu sunt destule bărci de salvare.

Orchestra continuă să cânte pe punte, lucru rămas în istorie. Bărcile pleacă una câte una fără a fi umplute la capacitatea maximă. Au loc multe incidente, legate de coborârea lor la apă, care la acea vreme era o operaţiune foarte dificilă. În jurul orei 01:30, este lansată ultima ambarcaţiune de salvare. În total, 18 bărci au fost lansate. Mai sunt două pe punte, care încep să fie umplute, dar situaţia devine dramatică. Nava se scufundă din ce în ce mai repede şi apa ajunge la nivelul punţilor unde se află aceste ultime bărci.

După ce apa ajunge la nivelul primului coş, acesta se prăbuşeşte strivind oamenii şi generând un val ce răstoarnă una din bărci. Aceasta e folosită drept plută de mai mulţi oameni aflaţi în apă. În vapor, apa ajunge la punţile superioare, la saloanele elegante de la clasa I, inundate în mod violent. Mulţi oameni mor înecaţi. Pe punţi este haos total. Bărcile s-au departat, iar oamenii devin conştienţi că vor muri. Aceste momente au devenit clasice în literatură şi filme care le-au portretizat în nenumărate modalităţi: ultimul cântec al orchestrei, "Nearer My God To Thee", cântat chiar înainte de scufundare, preotul care a ţinut o predică, vesela, mobilierul şi nenumăratele opere de artă începând să alunece şi să se prăbuşească.

O poveste de laşitate şi eroism Un băiat s-a urcat într-o barcă deghizat în femeie, mai mulţi bărbaţi s-au ascuns sub fustele femeilor după ce s-au strecurat în bărcile de salvare, poştaşii care au murit înecaţi încercând să salveze corespondenţa şi multe alte legende povestite de supraviţuitori au menţinut atenţia asupra Titanicului până în zilele noastre. Comandantul Smith este văzut pentru ultima oară pe punte după ce toate bărcile au fost lansate. Nu se ştie exact ce sa întâmplat cu el, cu toate că moartea sa a fost prezentată diferit în diverse filme artistice.

Benjamin Guggenhein şi Thomas Andrews sunt printre oamenii celebri care şi-au găsit sfârşitul pe fundul Atlanticului de Nord. Vasul se înclina din ce în ce mai tare până când ajunge la 45 de grade. Pupa este complet în afara apei şi se pot vedea giganticele elice ale navei. Luminile se sting. Punţile şi suprastrucura cedează brusc şi nava se rupe în două. Felul în care s-a rupt e controversat. Teorii recente susţin că ruptura a început lent, însă imaginea din filmul "Titanic", din 1997, cu Lenoardo di Caprio şi Kate Winslet, cu vasul rupând-se în două foarte violent este cel mai aproape de adevăr. Partea din faţă se umple imediat şi se scufundă. La ora 2.20, pe 15 aprilie 1912, Titanicul a dispărut complet în ocean.

700 din 2.223

Cele două bucăţi ale sale au fost identificate la o adâncime de patru kilometri pe fundul oceanului şi la o distanţă de aproape doi kilometri una faţă de alta. Prova s-a păstrat oarecum intactă, dar cea din spate este distrusă. 1.500 de oameni au ajuns în apele îngheţate ale oceanului. Supravieţuitorii au descris scena drept îngrozitoare, cu ţipetele oamenilor pe moarte. La o temperatură a apei de două grade şi cu cinci grade afară, era o problemă de minute până când urma să se facă liniste.

Bărcile de salvare din jur nu au intervenit de frică că vor fi scufundate de atâtea sute de oameni. Un ofiţer, pe nume Lowe, leagă patru bărci una de alta şi transferă oamenii din barca sa în cele patru. Se întoarce la locul scufundării însă prea târziu. 1.500 de oameni morţi, îngheţaţi în apa oceanului, îl aşteaptă. A reuşit să salveze doar patru oameni, din care unul a murit. După câteva ore, cargoul Carpathia ajunge şi îi ia la bord pe cei din bărci. Caută alţi supravieţuitori, apoi se îndreaptă spre New York. Fără doar şi poate, scufundarea Titanicului a fost cea mai mediatizată catastrofă navală a ultimului secol. Presa şi, ulterior, filmele artistice au menţinut mereu în memoria colectivă tragedia de acum 99 de ani.