La 14 ani, furau maşini ca să meargă la rude, în vizită
- Liviu Cojan
- 7 martie 2012, 04:54
Ieri, un sucevean a anunţat Poliţia cum că maşina sa nu se mai află în parcarea unde a lăsat-o ultima dată, bănuind că i-a fost furată.
Oamenii legii a reuşit să dea repede de maşină, însă aceasta prezenta mai multe avarii ca urmare a unui impact de un copac de pe marginea carsoabilului. Se pare că făptaşii au fost trei minori cu vârsta de 14, respectiv 15 ani, din comuna Ciprian Porumbesc, care locuiesc fără forme legale în Suceava. Din cercetări s-a stabilit că, cei trei au venit în municipiul Suceava, cu intenţia a fura un autoturism pentru a se deplasa la sora unui dintre ei, în localitatea Frasin. După ce au furat autoturismul, s-au deplasat până în oraşul Frasin, unde, datorită faptului că drumul era acoperit cu gheaţă s-au izbit de un copac de pe marginea drumului, unul lovindu-se la arcada dreaptă. Minorii au recunoscut că au mai forţat patru autoturisme, cu intenţia de a fura şi a se deplasa la Frasin, dar nu au reuşit să pornească nici un autoturism. Doi dintre ei vor fi conduşi la Serviciul de Medicină Legală Suceava, în vederea expertizării neuropsihiatrice şi stabilirii discernământului, iar în funcţie de rezultat se vor lua măsurile legale. sursa: newsme.ro