FILMUL EVZ: Ransom

FILMUL EVZ: Ransom

Un tată disperat este dispus să sacrifice absolut totul pentru a-şi salva copilul răpit.

Tom Mullen (Mel Gibson) este un om fericit: multimilionar, are o soţie fermecătoare, pe nume Kate (Rene Russo), şi un băiat, Sean (Brawley Nolte), în vârstă de nouă ani.

Liniştea magnatului se spulberă când fiul său este răpit. Bărbatul anunţă agenţii FBI, dar trebuie să fie precaut pentru că recent fusese investigat de aceştia în legătură cu mituirea unor sindicalişti în timpul unei greve.

Agentul FBI Hawkins (Delroy Lindo) îl sfătuieşte pe Mullen să accepte să plătească cele două milioane de dolari cerute de răpitori, pentru ca aceştia să fie mai uşor de urmărit. Când însă acţiunea eşuează, disperatul tată se duce la televiziune şi oferă banii ca recompensă. În acest timp, descoperim că printre răpitori se află Maris Connor (Lily Taylor), care lucrase pentru Mullen, şi Jimmy Shaker (Gary Sinise), unul dintre poliţiştii care-l investigase pentru mită.

Începutul filmărilor a fost decalat cu câteva zile din cauză că Mel Gibson a suferit o apendectomie de urgenţă. Actorul şi-a revenit foarte repede şi pentru interpretarea sa a fost nominalizat la Globul de Aur.

În primă fază, regizorul Ron Howard a vrut să-l distribuie pe Alec Baldwin în rolul lui Jimmy Shaker. Acesta a refuzat, din cauza caracterului sinistru al personajului şi din cauză că acţiunea implica punerea unui copil în pericol. 

22.00 PRO CINEMA

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/mebIhXK8srA?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News