Misiune pentru salvarea pădurii amazoniene

Misiune pentru salvarea pădurii amazoniene

Viasat Explorer difuzează, de la ora 21.00, documentarul "Arcul de foc". Programul pune problema modului în care poate fi protejat Bazinul Amazonian.

Pădurea amazoniană, una dintre cele mai importante surse de oxigen de pe Terra, se micşorează semnificativ în fiecare lună.

"Arcul de foc" reprezintă cea mai mare operaţiune împotriva defrişărilor ilegale din istoria Braziliei şi misiunea acesteia este de a salva habitatul unui uriaş număr de specii de plante şi animale.

Din aprilie 2008, Poliţia federală, agenţii Forţei naţionale de securitate şi Agenţia de protecţie a mediului au participat la operaţiuni comune contra mafiei lemnului.

Operaţiunea "Arcul de foc" a fost supranumită "primul război ecologic al secolului XXI". Sute de poliţişti înarmaţi survolează Amazonul din elicopter, căutând semne ale defrişării ilegale. Au dat amenzi în valoare de milioane de euro şi au demontat gaterele ilegale.

Pădurea tropicală amazoniană, cunoscută şi sub numele de Bazinul Amazonului, ocupă 1,7 miliarde de acri (7 milioane de kilometri pătraţi) şi este situată pe teritoriul mai multor state.

În Brazilia se află însă 60% din acest ecosistem, suprafaţă care reprezintă peste jumătate din totalul pădurile tropicale din lume.

Front comun

Potrivit oficialilor brazilieni, defrişările afectează teritorii din ce în ce mai mari. Specialiştii în problemele de mediu cred însă că această situaţie este cauzată de creşterea preţului la mâncare. Tot mai mulţi cultivatori de soia sau crescători de vite din regiune defrişează pădurea pentru a mări suprafaţa destinată agriculturii.

Pentru a proteja această comoară naturală, guvernul brazilian a înfiinţat în 2008 Fondul Amazon, un mecanism prin care guvernele străine strâng fonduri pentru protejarea celor mai mari păduri tropicale ale lumii şi pentru a lupta împotriva încălzirii globale.

Norvegia a fost prima ţară care a contribuit la acest fond, donând în primul an 20 de milioane de dolari. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/VCv3G0KwxGE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News