Dacă problema calificării la Euro 2012 n-ar fi fost "rezolvată" din timp de o mână de pilangii celebri, care îşi tratau mahmureala de a doua zi, nu cu zeamă de castraveţi muraţi, ci jucând fotbal în echipa naţională, dacă România ar fi fost în continuare "în cărţi" graţie egalului cu Franţa, presa autohtonă ar fi fost acuzată că vrea cu tot dinadinsul să umbrească o performanţă sportivă de excepţie, prin supramediatizarea miriştii de pe Arena Naţională.
Sorin Oprescu ar fi fost dirijorul acestui veritabil cor al bocitoarelor din opera Frei-şuţ, aplicând aceeaşi strategie a autovictimizării, cu care a emoţionat o dată electoratul bucureştean, de s-a ales primar. Ar fi promis din nou alegătorilor că rămâne independent, că se va lupta în continuare cu sistemul ticăloşit reprezentat de politicieni şi presă şi le-ar fi reproşat jurnaliştilor că s-au molipsit de "virusul Dan Diaconescu", pentru a arunca în derizoriu atacurile patronului OTV, în mare parte justificate. Zgomotul de fond produs de primarul Capitalei ar fi acoperit gropile din gazonul montat de firma lui Adrian Oprişan, iar banii publici s-ar fi rostogolit în linişte în conturile fratelui mai puţin celebru al baronului de Vrancea, Marian Oprişan.
Cum România nu mai are nicio şansă la calificare, presa poate diseca în linişte inaugurarea stadionului Naţional Arena, un eveniment îmbuibat, în dulcele stil clasic, în balcanismul specific acestor meleaguri. Chiar mă întrebam când îi va sări norocul lui Sorin Oprescu. De fiecare dată, primarul general a cules roadele muncii altora. Ca un chirurg bătrân, care-şi pune rezidenţii să opereze 10 ore şi apare la final, pentru câteva cusături şi pentru a-şi primi "atenţia", în lacrimile de bucurie ale familiei. După ce s-a fofilat printre panglici electorale, proverbialul noroc al lui Sorin Oprescu s-a evaporat taman într-o seară în care frustrarea microbiştilor români a atins cote maxime. Au venit la meci bucuroşi că au un stadion european, că nu se mai simt microbişti de rangul doi, au văzut echipa României jucând bine, dar irosindu-şi şansele la calificare. Nu e exclus ca o parte din această frustrare să fie decontată electoral de Oprescu. În mod cert, edilul nu poate fi absolvit de vină, chiar dacă a încercat cu disperare să dea vina pe constructorul germano-italian Max Boegl-Astaldi.
Nu există, desigur, o legătură directă între Primăria Capitalei şi firma lui Adrian Oprişan, fratele celebrului baron PSD, care a semănat gazon pe islazul naţional. De obicei, când se direcţionează bani publici către firme de partid, nu există o astfel de legătură. Constructorul a subcontractat realizarea terenului (inclusiv a sistemului de ventilaţie) unei firme, care ulterior i-a subcontractat lui Oprişan. Asta nu înseamnă că primarul nu trebuie să urmărească modul în care sunt cheltuiţi banii publici. Cu atât mai mult cu cât nimic nu justifică selectarea firmei lui Oprişan, după isprava de la meciul României cu Danemarca, din 2003, când terenul a semănat cu plaja Copacabana.
Scandalul brazdelor din gazonul de pe Arena Naţională, despre care presa franceză a scris că a fost un "câmp de cartofi", ne-a lămurit încă o dată cum stă treaba cu independenţa lui Sorin Oprescu. A demonstrat cât de uşor îi este unei firme de partid (în cazul de faţă PSD) să pună mâna pe un contract de la o primărie păstorită de un edil care se recomandă a fi antisistem. Dacă Sorin Oprescu va aduce USL la putere în Bucureşti sunt convins că astfel de scandaluri se vor ţine lanţ. Motivul principal pentru care USL îl sprijină la Primăria Capitalei este goana după banii bucureştenilor. Nu degeaba, într-un document intern al PSD intrat în posesia EVZ, social-demo craţii care apar la televizor au fost instruiţi ieri să îl menajeze pe Sorin Oprescu în scandalul legat de gazon şi să dea vina pe fratele lui Marian Oprişan. Pentru ei, Oprescu e o puşculiţă. Sunt convins că edilul va construi Autostrada Suspendată cu firme din China. La fel de convins sunt însă că ea va costa cât Marele Zid Chinezesc, iar baronii PSD vor ajunge în Topul Forbes.
Recomandările noastre
