Pavajul-monument din Capitală, înlocuit cu asfalt

Pavajul-monument din Capitală, înlocuit cu asfalt

Pe motiv că n-are bani să întreţină piatra cubică din zona de nord a Capitalei, edilul-şef al Bucureştiului îi cere ministrului culturii să-i permită înlocuirea acesteia cu asfalt.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, vrea să scoată piatramonument de pe Bulevardul Aviatorilor, din Piaţa Charles de Gaulle şi de la Arcul de Triumf, pe motiv că nu are bani să o repare şi să o întreţină.

Aşa susţine ministrul culturii şi patrimoniului naţional, Kelemen Hunor, potrivit căruia cererea pe care primarul general i-a înaintat-o în acest sens va fi analizată de specialişti săptămâna viitoare. „Ministerul a primit o a dresă de intenţie de la Primăria Capitalei, care a solicitat Comisiei monumentelor să permită înlocuirea pietrei cubice. Am cerut documentaţia pentru a vedea exact ce vor să facă acolo”, a explicat Kelemen Hunor.

Pavajul din zona respectivă se află pe lista monumentelor istorice, aprobată printr-un ordin al ministrului culturii din 2004, iar asfaltarea e posibilă doar în urma modificării respectivului document.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şi ministrul ar zice „da”

Pentru a putea lua o decizie, Hunor l-a sunat şi pe Sorin Oprescu, pentru a afla personal de ce vrea acesta să înlocuiască piatra. „Mi-a spus că refacerea pietrei costă foarte mult şi că nu se poate angaja la o asemenea cheltuială”, a relatat ministrul.

De altfel, şi opinia acestuia e aceea că străzile-monument ar trebui asfaltate. „E o părere personală. Comisia va decide, nu eu, dacă se va scoate piatra cubică”, a precizat Kelemen Hunor.

Potrivit oficialilor primăriei, proiectul prin care edilul-şef intenţionează să reabiliteze bulevardele din nordul oraşului prevede ca, în aceste zone, să fie turnat beton, iar pe mijlocul arterelor să se amenajeze „arcuri de piatră”. „Reabilitarea pietrei e costisitoare, iar procesul durează foarte mult”, susţin reprezentanţii primăriei.

Şoferii vor asfalt, pietonii - piatră cubică

„E plin de gropi, în care mi-am nenorocit maşina de multe ori până acum. Dacă am merge cu viteză, vai de noi! Nimeni nu a făcut nimic aici în ultimii ani. Şi cred că ar trebui să renunţe cu totul la piatra cubică”, explică realitatea Radu, un taximetrist bucureştean. De aceeaşi părere sunt, de altfel, mai toţi şoferii.

Pe de altă parte, pietonii susţin că piatra cubică nu ar trebui scoasă, ci doar recondiţionată, traficul în zonă putând fi restricţionat pe perioada lucrărilor. Poliţiştii spun însă că e greu de crezut că s-ar putea restricţiona traficul, având în vedere că zona-monument face legătura cu DN 1 - cel mai tranzitat drum naţional.

Iar dacă s-ar aplica modelele „Sighişoara“ sau „Sibiu”, muncitorii ar trebui să scoată toată piatra, cu mâna, şi apoi să o monteze la loc. Specialiştii în construcţii susţin însă că procedura ar face ca reparaţiile să dureze cu 50% mai mult decât asfaltarea, iar costurile ar fi duble.

"E plin de gropi în care mi-am nenorocit maşina de multe ori până acum. (...) Nimeni nu a făcut nimic aici în ultimii ani. Ar trebui să renunţe cu totul la piatra cubică.“

RADU,  taximetrist bucureştean