Amatorii de muzică au aplaudat cel de-al treilea concert al orchestrei la Bucureşti, la Ciuc Summer Fest.
Cocktail de jazz american, îmbogăţit cu serenade şi ritmuri latino, hituri italiene sau pasaje clasice, piese inspirate din câteva hârtii uitate cândva pe pianul unui muzician care se visa primar, combinaţii atent şlefuite de clasic şi kitsch şi o orchestră profesionistă care a revenit la Bucureşti pentru un show retro şi multicultural - Pink Martini.
Încă dinainte de a ajunge pentru a treia oară în România, Thomas Lauderdale, liderul micuţei orchestre din Portland care a căpătat, între timp, glorie mondială, îşi anunţa fanii că pe scenă urmează să urce 12 oameni fericiţi.
Suficient de fericiţi încât să-şi prezinte piesele exclusiv în limba română, lăsând ca fiecare poveste să fie întâmpinată de uralele celor aproximativ opt mii de amatori de muzică adunaţi, sâmbătă seara, să-i vadă la Ciuc Summer Fest.
"Am cântat în 18 limbi"
Anunţate şi explicate de Lauderdale, muzicianul care visa cândva să fie primar în Oregon, cântecele, cu un aer parcă prea european pentru o orchestră care s-a făcut cunoscută Bătrânului Continent abia în 1997 (la Festivalul de Film de la Cannes), au adunat într-un mozaic exotic poveşti de pe ici şi colo, conturând, în secundar, istoria de 16 ani a orchestrei: de la "Sympathique", o piesă care a dat numele albumului lor de debut, la "Let’s Never Stop Falling in Love", de pe cel de-al doilea album Pink Martini - "Hang On Little Tomato", un material care avea să le aducă consacrarea şi să le definească stilul, până la o suită de piese de pe cel de-al treilea album, "Hey Eugene", precum "Cante e Dance" sau "Dosvedanya mio bambino".
"Hey Eugene", cel de-al treilea album Pink Martini, este, probabil, cel care avea să le confirme apetenţa multi-kulti, având în vedere că au încercat până şi piese în japoneză şi arabă, în timp ce proaspăt lansatul "Splendor in The Grass" - un retro-pop instalat încă de la debut pe locul 45 în Billboard Top 200, continuă istoriile în engleză, napoletană italiană, franceză sau spaniolă. "Sunt multe limbi în care nu am cântat încă, dar lucrăm la asta. Am cântat până acum în doar 18 limbi", spunea, pentru EVZ, Thomas Lauderdale.
O călătorie muzicală
Publicul bucureştean a testat şi câteva promisiuni de pe proaspăt lansatul material discografic, de la "Over the Valley", o piesă inspirată de dealurile care înconjoară casa colegei lor de trupă, cântăreaţa China Forbes, sau "mantra" de amor "Tuca Tuca", preluată din repertoriul cântăreţei italiene Rafaella Carra. Dantelăria fiecărui cântec, variind ritmurile între cuban-jazz, latino şi muzică de cameră, până la marşuri braziliene sau soundtrack- uri de filme noir, s-a vrut o călătorie colorată prin locurile care i-au inspirat cândva pe muzicienii de peste Ocean.
Din Orientul Mijlociu, prin porturile din Istanbul, Napoli şi Lisabona, prin cafenelele din Paris pentru a prinde zorile la Praga, pentru ca mai apoi să deschidă, la Moscova, sala de la Balşoi, cu Concertul Nr. 1 de Ceaikovski. Celebrul "Brasil" a încheiat seara pe plajele sudamericane, o piesă cerută la bis şi rămasă singurul semn de adio, spre dezamăgirea celor care voiau să audă mai multe despre iubirea unei sirene pentru un marinar "cu vise albastre" din "Ninna Nanna", sau despre frumuseţea clădirilor portugheze acoperite de azulejos.
"Mă simt ca acasă şi în România. Ne-am obişnuit cu România. Am mâncat nişte specialităţi foarte bune, şi acesta este unul dintre motivele pentru care ne dorim mereu să revenim", a mai spus Lauerdale, cu promisiunea că va reveni la Bucureşti.
AMINTIRE. Fanii au ţinut să imortalizeze din tribune evoluţia orchestrei din Portland FOTO: MEDIAFAX
ULTIMUL SHOW
Gary Moore a închis prima ediţie a festivalului
Gary Moore (foto) a ajuns la Bucureşti ieri, la şase dimineaţa, ţinându-l astfel treaz toată noaptea pe Mani de la Urma, care s-a oferit să fie şoferul vedetelor la această primă ediţie Ciuc Summer Fest.
Rezervat şi izolat, Moore, unul dintre cei mai talentaţi chitarişti ai lumii, a dorit, într- o primă etapă, doar să doarmă, iar mai apoi să se pregătească în linişte pentru concert.
Singura pretenţie a muzicianului a fost să aibă cameră de hotel la un etaj de nefumători, iar fumatul să fie interzis şi în culisele show-ului. Gary Moore este însoţit vara aceasta de o trupă nouă, care îi acompaniază în cadrul turneului “Summer of Rock", circuit început în luna mai printr-un concert la Trondheim Rock Festival, în Norvegia.
Noua echipă reuneşte, de fapt, trei colaboratori mai vechi ai artistului: chitaristul Neil Carter, care a revenit pe scenă după o pauză de aproape 20 de ani, basistul Jon Noyce, fost membru Jethro Tull şi Sessions, şi percuţionistul Darrin Mooney, toboşarul actual din Primal Scream.
Garry Moore şi noua sa trupă au lucrat timp de câteva luni la alcătuirea unui playlist pentru turneul Summer of Rock, format din cele mai solicitate piese în concertele live susţinute de artist în ultimii 20 de ani.
STRATEGII DE CRIZĂ
Laura Coroianu: "Concertele mari nu se mai pot face doar cu bani din bilete"
"Ciuc Summer Fest este cel mai cool festival al verii, oferind o adevărată experienţă de festival, de la concerte la jocuri Wi, de la restaurantul indian sau cel italian cu bere rece şi cocktailuri Jagermeister până la bazarul de haine şi bijuterii. Faithless şi Pink Martini au fost magnifici, au conversat cu publicul român - Thomas Lauderdale chiar într-un foarte curat grai românesc!", spune Laura Coroianu, general manager Emag!c Entertainment, compania care a organizat prima ediţie a acestui festival la Bucureşti.
Politica paşilor siguri
După ce anii trecuţi a adus în România trupe şi artişti cu milioane de euro onorariu, ca Depeche Mode sau Madonna, Emag!c Entertainment a fost rezervat în investiţii anul acesta, cel puţin în com paraţie cu ofensiva altor promoteri locali, care au defilat cu nume sonore, de la Rammstein şi Metallica la AC/DC sau Aerosmith.
"Anul acesta a dus la o saturare a pieţei, în condiţii economice vitrege. Criza a avut implicaţii foarte serioase, atât în bugetele de marketing ale brandurilor care se asociază cu evenimentele muzicale, cât şi în buzunarele amatorilor de concerte, puterea de cumpărare a românului fiind serios afectată", explică Laura Coroianu.
În timp ce alţi organizatori au riscat, chiar şi fără să aibă sponsorizări, să aducă trupe-vedetă, mizând pe dorinţa românilor de a vedea show-uri şi asumându-şi potenţialele pierderi, Emag!c a preferat evenimentele fără risc. Cu atât mai mult cu cât principalul investitor în asemenea evenimente, compania Vodafone, a preferat să nu se implice anul acesta (în condiţii de criză şi pentru că încă ne lipseşte un spaţiu adecvat unui concert mare), iar ceilalţi sponsori s-au asociat doar în limita noilor bugete.
"Noi am luat o decizie clară încă din iarnă, să ne implicăm doar în proiecte solide, cu risc controlat, pe care le-am construit alături de parteneri de lungă durată. Concertele mari nu se pot face doar din bilete, având în vedere preţul relativ mic al biletului mediu la noi şi taxele mai mari ca în Occident. Ciuc Summer Fest vine ca o continuare a platformei Summer Fest din 2008, cu un line-up ce include headlineri internaţionali alături de artişti autohtoni reprezentativi".
"Criza a avut implicaţii foarte serioase, atât în bugetele de marketing ale sponsorilor, câr şi în buzunarele amatorilor de concerte.", LAURA COROIANU, general manager Emag!c Entertainment
SHOW. Catrinel Bejenariu, solista trupei Urma, a cântat alături de Derek Rieth, percuţionistul de la Pink Martini, invitat de Mani (Urma) să se alăture trupei pentru o piesă FOTO: MEDIAFAX
POLITICOS. Thomas Lauderdale, liderul orchestrei din Portland, se simte atât de bine la Bucureşti încât a decis să-şi prezinte show-ul în limba română FOTO: GABRIEL OLTEANU
ÎNCĂLZIRE. După show-ul celor de la Les Elephants Bizarres, a fost rândul celor de la Kumm să încingă atmosfera la Jagermeister Arena FOTO: AGERPRES
OBIŞNUIT. Maxi Jazz, de la Faithless, un alt artist care se simte în România ca acasă. Înainte de concertul de vineri, Maxi şi-a petrecut o seară prin cluburile bucureştene FOTO: MEDIAFAX