EVZ recompune orele care au urmat în viaţa Alinei Dumitru după victoria care a transformat-o în prima campioană a României la Beijing. 8 august 2008 va rămâne în istoria sportului drept un moment de referinţă pentru ceea ce înseamnă spectacol, festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing fiind punctul maxim atins în domeniu. 9 august s-a întipărit şi el în memoria noastră colectivă ca ziua în care judoka Alina Dumitru, o fată de 48 de kilograme, ne-a făcut pe toţi ippon, câştigând prima medalie olimpică de aur din istoria judoului tricolor.

 „Evenimentul zilei“ vă prezintă povestea orelor ce au urmat imediat după cele 80 de secunde magice petrecute de Alina pe tatami în finala olimpică de judo a categoriei 48 kg. Lacrimi de bucurie, treapta cea mai de sus a podiumului olimpic, imnul ascultat cu un nod în gât, declaraţii îngăimate la conferinţa de presă, un telefon de la preşedintele României şi o infinită aşteptare la controlul antidoping. Aşa s-au consumat primele două ore de glorie din cea mai frumoasă zi a Alinei Dumitru. Fetiţa în chimono şi marea de oameni

Imediat după controlul antidoping, Alina şi antrenorul Florin Bercean au fost aşteptaţi de oficialii delegaţiei noastre în sala de protocol a lui Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo. Alte lacrimi de bucurie, aplauze, şampanie şi SMS-uri de felicitare. „Încă nu realizez ce mi se întâmplă!“. Este copleşită. Are 26 de ani, dar a rămas o fetiţă. Nu îi e frică să se ia la trântă cu alte fetiţe în chimono pe tatami, însă acum e scufundată adânc în marea de oameni din jurul ei. Sunt mulţi, nu se mai termină... Toţi vor o fotografie, un autograf, o amintire mai preţioasă decât orice suvenir adus de la capătul lumii, din China. Chiar şi scrupuloşii miliţieni chinezi stau ordonaţi la coadă pentru o poză făcută cu mobilul. Stelista Alina Dumitru ţine cu Dinamo

Deşi nu vorbise nici cu familia la telefon, Alina nu refuză pe nimeni. Încă n-a realizat că este cea mai bună din lume, că din acest moment viaţa ei s-a schimbat ireversibil, că se află cocoţată pe Everestul olimpic. „Părinţii mei sunt în Canada, la fratele meu pe care nu l-am văzut de cinci ani. O să ne vedem însă, fiindcă acum vreau o vacanţă. Lungă! Mi-a promis că vine acasă“, ne mărturiseşte Alina. E ora 22.00 la Beijing şi Alina n-a mâncat nimic de dimineaţă. „În noaptea de dinaintea concursului n-am prea dormit. Nu neapărat de emoţii, ci pentru că m-am trezit speriată de bubuiturile focurilor de artificii de la deschiderea jocurilor.“ Miliţienii de la intrare îşi abandonează postul, probabil pentru prima şi ultima oară în viaţă, şi fug după Alina, implorând-o să facă o poză şi cu ei.

Antrenorul Bercean ne şochează: „Nici nu ştiţi ce a pierdut gimnastica românească!“. Suntem nedumeriţi. „Acum mulţi ani, Alina s-a dus la sala de judo de la Dinamo, dar antrenorii de acolo i-au spus «Fetiţo, la fizicul tău, nu eşti de judo. Încearcă la gimnastică». Aşa a ajuns la Steaua“, vine răspunsul lămuritor. Alina zâmbeşte. „Sunt sportivă a clubului Steaua. Sunt ataşată de acest club. Camera mea de acasă e zugrăvită în roşu şi albastru, dar la fotbal ţin şi cu Dinamo!“, şochează iar noua campioană.

„Oare mă aşteaptă cineva?“

Inevitabil, vine întrebarea: „Ce o să faci cu banii mulţi, peste 100.000 de euro, pe care o să îi primeşti?“. Dă din umeri, ca şi când banii n-ar conta. Cel puţin nu acum. „Am o altă problemă deocamdată. O să primesc două supermaşini. Una de teren, de la COSR, pe care o să mi-o aleg de aici, de la reprezentanţa firmei din Beijing, şi un Mercedes de la preşedintele federaţiei române. Eu am deja un Opel Corsa. O să fie cam greu să găsesc locuri de parcare pentru trei maşini, dar mă descurc eu cumva“. Maşina de teren de la COSR ar vrea să fie roşie, dar asta chiar nu mai are nicio importanţă.

E ora 12.30 în noapte la Beijing, iar Alina mănâncă un sandvici în faţa stadionului olimpic. Se urcă într-un taxi şi pleacă spre Satul Olimpic. „Credeţi că mă mai aşteaptă cineva? Oare mă aşteaptă? Poate s-au culcat deja, fiindcă e târziu... O să mă bag şi eu repede în pat şi sper să mă odihnesc. Nici nu mai vreau să visez. Visul meu s-a împlinit!“.

La Beijing e deja 10 august, dar la Bucureşti mai sunt cinci ore din cea mai frumoasă zi din viaţa Alinei şi din istoria judoului românesc. Ce privilegiu! "Nu-mi mi vine să cred, îmi mai trebuie câteva zile până realizez ce se întâmplă. Dumnezeule, sunt cea mai fericită din lume! Doamne, Dumnezeule, aur! (...) Aşa de mult voiam să fie bine, încât în finală nu mai aveam răbdare, abia aşteptam să se încheie. De-aia am şi forţat ipponul în finală." - Alina Dumitru, campioană olimpică la judo PARCURS Victoriile Alinei > Optimi de finală Eva Csernoviczki (Ungaria) prin waza-ari > Sferturi de finală Kim Youngran (Coreea de Sud) prin ippon > Semifinale Ryoko Tani (Japonia) prin waza-ari > Finală Yanet Bermoy (Cuba) prin ippon

Corespondenţă din Beijing

Citiţi şi: Secretele Alinei Dumitru