70 de morţi în urma coliziunii a două trenuri

70 de morţi în urma coliziunii a două trenuri

Cel puţin 70 de persoane au fost ucise, alte aproximativ 420 fiind rănite în urma ciocnirii a două trenuri de pasageri, produsă ieri-dimineaţă, în estul Chinei, au anunţat autorităţile feroviare chineze, citate de AFP.

Printre victime nu se numără şi cetăţeni străini, menţionează Reuters. Un tren expres, care făcea legătura între Beijing şi Portul Qingdao, din provincia Shandong, circula cu viteză maximă în momentul în care s-a ciocnit de un alt tren, în dreptul oraşului Zibo, la ora locală 4.43.

Cauzele accidentului nu sunt cunoscute pentru moment, însă autorităţile feroviare chineze au evocat „eroarea umană“, excluzând totodată „orice posibilitate a unui act terorist“. Ministrul chinez al căilor ferate, Liu Zhijun, s-a deplasat la locul accidentului pentru a coordona operaţiunile de salvare. Deşi relativ sigure, Căile Ferate Chineze au fost scena mai multor drame în ultimii ani.

În ianuarie, un tren de mare viteză a provocat moartea a 18 muncitori feroviari, tot în provincia Shandong, în oraşul Weifang. Într-un alt accident, produs în martie 2002, opt imigranţi care se aflau pe peronul unei gări supraaglomerate din Hunan, în centrul Chinei, au fost aspiraţi de un tren expres care trecea în viteză. În 1997, coliziunea a două trenuri a provocat moartea a 126 de persoane şi rănirea altor 200, în provincia Hunan.

Ne puteți urmări și pe Google News