Politistii de frontiera de la granita de vest se asteapta ca de astazi sau de maine sa inceapa aglomeratia la frontiere.
Cele mai tranzitate puncte vor fi, ca de obicei, Nadlac, Bors si Cenad, ultimele doua asigurand relatia cea mai scurta cu autostrazile M35, respectiv M5.
„Ne asteptam ca, in zilele urmatoare, traficul sa se aglomereze si avem disponibilitate sa crestem numarul de politisti de frontiera si astfel sa asiguram posibilitatea iesirii pe patru benzi de circulatie”, ne-a declarat Ciprian Gaic, purtatorul de cuvant al Politiei de Frontiera Timis.
Romanii care ies din tara stau circa un minut in punctul de trecere al frontierei. Ei nu opresc decat intr-un singur punct de control la granita, nu mai sunt obligati sa deschida portbagajul, decat in cazuri exceptionale, si nici macar nu mai trebuie sa spuna unde se indreapta, intrebarea adresata de politistii de frontiera fiind una de rutina.
Romanii care calatoresc dincolo de Ungaria, in spatiul Schengen, nu mai au nicio oprire de facut pana la destinatie, deoarece luna trecuta punctele de trecere a frontierei dintre Ungaria si Austria sau Slovacia au fost desfiintate.