Constantina Diţă-Tomescu a devenit ieri cea mai în vârstă câştigătoare din istorie la 42,195 kilometri.

Constantina Diţă-Tomescu a câştigat ieri, la Jocurile Olimpice de la Beijing, medalia olimpică de aur în proba de maraton. La 38 de ani şi 7 luni, Constantina este cea mai în vârstă câştigătoare din istorie a maratonului! Românca a alergat cei 42.195 metri în 2 ore, 26 de minute şi 44 de secunde. Alături de Diţă, în maratonul de la Beiing au mai concurat două românce: Lidia Şimon, argint la Sydney 2000, şi Luminiţa Talpoş, socotită cea mai în formă dintre românce. Şimon a sosit a opta, iar Talpoş a terminat maratonul pe 18. Medalia de argint şi cea de bronz au fost cucerite de reprezentanta Kenyei, Catherie Ndereba (2:27:06), respectiv chinezoaica Zhou Chunxiu (2:27:07).

Pentru Diţă, rezultatul de ieri a fost cel mai bun din acest sezon. Soţul ei, Vali Tomescu, care o şi antrenează, a pedalat primii 26 de kilometri pe lângă sportive, până când l-au oprit forţele de ordine. Şi bicicleta „obosise“! Când a venit la interviu, Constantina plutea. „Mă iertaţi, n-am avut timp să mă aranjez“, se scuza cea mai bună maratonistă din lume.

INTERVIU „Nici n-am visat aurul!“

EVZ: Ai devenit prima campioană olimpică la maraton din istoria României! Ai visat vreodată aşa ceva? Constantina Diţă-Tomescu: Am sperat la o medalie la Jocurile Olimpice, dar nu m-am gândit nicio clipă că va fi de aur, având în vedere numele adversarelor cu care m-am luptat. Oricum, anul acesta am avut cel mai bun sezon al meu. Nici n-am visat aurul!

Cum te simţi? Sunt bine, chiar foarte bine, mă simt doar puţin deshidratată, nici apă nu prea am mai băut.Sunt fericită!

Avantajată de vreme 

Cum a fost cursa văzută prin ochii tăi?  La început am stat în pluton, după care am forţat şi m-am desprins. Am văzut că adversarele mele nu aleargă prea bine şi am decis să iau totul pe cont propriu! De la jumătatea cursei aveam deja un avans important şi am continuat să menţin ritmul. Abia pe final am realizat că nu mai pot pierde. Am avut noroc că la Beijing a fost o vreme mai închisă, ceea ce mie îmi convine de minune. 

Întorceai foarte des capul, pentru a vedea unde sunt contracandidatele tale...  Da, am făcut asta fiindcă voiam să mă asigur că nu mă ajung din urmă. Mamtemut chiar şi pe ultimii kilometri, fiindcă mi s-a întâmplat de câteva ori să pierd o cursă de maraton înspre finiş. Abia când am intrat pe stadion şi mă apropiam de final am fost sigură că nimic rău nu se mai poate întâmpla.

„Sper că românii sunt mândri!“ 

După ce ai trecut linia de sosire, ai mai făcut două ture de stadion! De unde atâta energie? Deşi alergasem mai mult de 42 de kilometri, victoria asta mi-a dat forţa să fac tururile de onoare. Mă simţeam excelent, nu se consumase toată adrenalina. Sper că toţi românii sunt acum mândri de performanţa mea.

Ai 38 de ani şi 7 luni, eşti cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton din toate timpurile! Mai există motivaţie să alergi? Înainte de Olimpiadă mă gândeam la retragere, dar acest succes îmi dă aripi şi mă face să merg mai departe. Voi continua să alerg! Nu mă opresc aici!

Pentru fiul dinamovist

Ai reuşit să dormi înainte de cursă? Da, am adormit la ora 21.00 şi m-am trezit la 4.00 dimineaţa. Am mâncat ceva pe fugă şi am plecat la luptă! Nu ştiu însă dacă voi mai reuşi să dorm în această noapte, fiindcă în orele următoare voi începe să conştientizez ce rezultat mare am obţinut, mai ales după ce voi asculta imnul României! (n.r. - festivitatea s-a desfăşurat la ora 20.00, ora Beijingului, la zece ore după finalul cursei de maraton).

Cui îi dedici victoria? Fiului meu, Rafael, pe care l-am lăsat în ţară, la bunici, înainte de Olimpiadă, pentru a mă putea pregăti. Din păcate nu pot să-l fac atlet. Lui nui place să alerge! El e fotbalist, îl adoră pe Adrian Mutu şi e mare fan Dinamo, clubul unde sunt şi eu legitimată. Marţi (n.r. - mâine) plecăm din China. Ne ducem în State. Vine şi Rafael, pentru că trebuie să înceapă şcoala. 

Ţi-ai făcut calculul câţi kilometri ai alergat în carieră?  Nu, n-am reuşit să număr niciodată, dar sunt foarte-foarte mulţi. În cea mai mare parte a săptămânii alerg 45 de kilometri pe zi! Iar pe lună nu alerg niciodată mai puţin de 800 de kilometri!

În timpul cursei la ce te gândeai? Ai trecut pe lângă toate reperele importante ale Beijingului. Nu mă gândeam la nimic. Alergam!

CHIN A lucrat la fabrica de mobilă din Târgu-Jiu

Constantina Diţă-Tomescu, medaliată cu aur în proba de maraton de la Beijing, a avut o viaţă grea, tumultuoasă şi inedită.

Înainte de a deveni mare atletă, Puşa, aşa cum este alintată de prieteni, a locuit în satul Spahi, din judeţul Gorj, împreună cu părinţii şi cu cei cinci fraţi. Câţiva ani, ea a făcut naveta în fiecare zi: se scula cu noaptea-n cap, mergea pe jos cinci kilometri până în comuna Turburea, apoi lua trenul personal până la Târgu-Jiu, oraş în care se antrena şi lucra.

Pe atunci, Constantina era pregătită de antrenorul Mircea Zorilă. O ducea rău pe plan financiar, având în vedere că provenea dintr-o familie de agricultori. Ajutată de tehnician, Puşa s-a angajat la o fabrică de mobilă din Târgu-Jiu. După antrenamente, se ducea la fabrică şi muncea cot la cot cu ceilalţi angajaţi.

„La sfârşitul zilei, aveam numai ţiple în mâini de la scândurile pentru mobilă. Se lucra în trei schimburi, eu mai primeam înţelegere pentru antrenamente“, mărturisea Diţă-Tomescu. Seara, după serviciu, campioana de la Beijing lua trenul spre casă, cobora la Turburea şi o lua pe jos, în plină noapte, spre Spahi. „Puşa a rămas aceeaşi persoană modestă şi azi. N-a uitat de unde a plecat. Când vine acasă, trece întotdeauna pe la Spahi ca să-şi vadă părinţii şi locurile unde a copilărit“, povesteşte Irina, una dintre surorile sale mai mici.

În copilărie, Constantina Diţă-Tomescu îşi petrecea toate vacanţele pe câmp. „Eram obligată, fiindcă erau alte vremuri, dar mi-a şi plăcut ceea ce am făcut. Mergeam la sapă, cu vitele la păscut, adunam fânul şi aşa mai departe. Ţin minte că, în vreme ce eram cu vitele, aveam un radio portabil. Ascultam deseori ştirile sportive şi auzeam vorbindu-se despre marea noastră campioană Maricica Puică. Mă gândeam că poate, într-o zi, voi ajunge ca ea“, mai dezvăluia Puşa. (Cristian Hubali)