
Românii cu iaht ori piscină şi saună sunt egali în faţa guvernului cu cei care deţin patru bivoli, şase porci sau 21 de oi. Nici unii, nici ceilalţi nu mai primesc ajutoare de încălzire.
Românii care au tractoare, autoutilitare, autoturisme cu motoare cu o capacitate de peste 1.600 de centimetri cubi, dar şi depozite bancare de peste 3.000 de lei sau mai mult de cinci porci, 20 de oi ori peste 1.000 de metri pătraţi de teren nu vor mai primi ajutoare pentru încălzirea locuinţelor în această iarnă. Aşa a decis, luni, guvernul, care a pus semnul egal între aceştia şi cei care au câte un iaht, o saună sau o piscină în curtea vilei. Textul ordonanţei de urgenţă care a primit girul executivului nu este însă pe placul întregii conduceri a PDL, susţin surse din zona politică. Potrivit acestora, au existat "voci" care i-ar fi cerut ministrului muncii să refacă lista de bunuri care îi exclud pe români de la primirea ajutorului de încălzire.
Deţinerea unui utilaj agricol taie ajutorul de încălzire
Astfel, potrivit actului normativ, orice autoturism cu o capacitate de peste 1.600 de centimetri cubi, cât şi autoutilitara, remorca, şalupa, scuterul de apă, dar şi tractorul sau orice alt utilaj agricol exclude proprietarul de la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei.
Nici cei care au o presă de ulei, o moară de cereale, un gater sau vreun depozit bancar de peste 3.000 de lei nu vor mai avea dreptul la acest ajutor. În plus, sunt excluşi "deţinătorii unor terenuri de împrejmuire a locuinţei care depăşesc 1.000 de metri pătraţi, în zona urbană şi 2.000 de metri pătraţi, în zona rurală". În acest ultim caz sunt, totuşi, exceptate de la regulă familiile formate exclusiv din persoane vârstnice.
Nu se fac excepţii însă pentru cei care deţin ori au închiriat sau concesionat încă un imobil pe lângă cel pe care-l au în proprietate. Nu au fost uitaţi nici posesorii de animale, fiind eliminaţi de pe lista ajutoarelor cei care au mai mult de trei bovine, cinci porcine, 20 de ovine sau 15 familii de albine.
Control provocat de reclamaţia vecinului
Ordonanţa adoptată de executiv este aplicabilă în perioada 1 noiembrie 2010-31 martie 2011 şi încearcă reducerea cu cel puţin 10% a numărului beneficiarilor de ajutoare de încălzire. Anul trecut, de banii de la stat s-au bucurat 3,2 milioane de familii şi persoane singure. Chiar dacă păstrează limita de venit de 615 lei pe lună pe gospodărie, noua reglementare legală stabileşte că veniturile luate în calcul includ toate tipurile de asigurări sociale de stat: asigurările de şomaj, indemnizaţiile şi ajutoarele cu caracter permanent. Există doar două excepţii: bursele de studiu şi cele sociale.
Practic, toate persoanele care depun la primărie o cerere pentru acordarea ajutorului de încălzire vor trebui să semneze şi o declaraţie pe propria răspundere în care să spună că nu deţin niciunul dintre bunurile ce le-ar putea priva de primirea ajutorului. Iar edilii vor fi obligaţi să verifice veridicitatea celor declarate, prin derularea unor anchete sociale.
Potrivit aceleiaşi ordonanţe, cei care sunt prinşi că au minţit în declaraţii vor fi nu doar obligaţi să restituie banii acordaţi, ci şi să plătească amenzi cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei.
- Vezi AICI Ordonanţa de Urgenţă aprobată de Guvern
OPINII
Vrejul de fasole, un venit suplimentar
Mare parte dintre edili susţin că prevederile ordonanţei referitoare la verificarea celor care depun cereri pentru acordarea de ajutoare sunt aproape imposibil de aplicat. Motivele: alte prevederi legislative care-i împiedică să facă asta sau lipsa resurselor umane.
Astfel, primarul sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, a explicat că angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul primăriei pot verifica, potrivit legii, doar 3% dintre locuitorii care depun cereri pentru acordarea ajutorului. "Atâta prevede legea să se verifice. Nu e normal, totuşi, ca aceia care au maşini puternice sau de marfă să primească ajutor", a explicat Onţanu.
Pe de altă parte, acesta a arătat că "cei care stau la oraş şi au o curte de peste 1.000 mp îşi pot cultiva roşii, castraveţi sau ceapă, care pot fi considerate o sursă de venit". "În plus, cei care au o asemenea curte pot fi consideraţi boieri, nu are oricine atâta teren în jurul casei", a conchis Onţanu.
La polul opus, reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială a sectorului 5 consideră multe dintre prevederile or do nanţei adoptate de guvern nişte "aberaţii".
"E o aberaţie. Ce să fac? Cum să intru în casa omului să văd dacă are saună? Noi nu facem faţă activi tăţilor pe care trebuie să le prestăm acum. Cum să mai şi mergem pe teren pentru a verifica dacă ceva din lista stabilită de executiv l-ar putea priva pe vreunul dintre beneficiari de ajutorul acordat pentru încălzire?", a explicat unul dintre inspectorii Direcţiei.