30 de civili ucişi într-o casă

30 de civili ucişi într-o casă

ACUZAŢII. ONU a anunţat ieri că armata statului evreu ar fi ucis, într-un bombardament, 30 de civili care făceau parte dintr-un grup de 110 palestinieni trimişi chiar de soldaţii israelieni într-o casă din Gaza City, relevă AFP.

Acesta este unul dintre cele mai grave incidente de la debutul operaţiunilor militare din Fâşia Gaza, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea asistenţei umanitare (OCHA). Mai mulţi martori au declarat că, pe 4 ianuarie, soldaţii israelieni au evacuat circa 110 palestinieni, pe care i-au dirijat către o casă din cartierul Zeitoun, ordonându-le să rămână în interiorul imobilului. Aproape jumătate dintre aceştia erau copii. După circa 24 de ore, în jurul orei locale 6.00, forţele israeliene au bombardat clădirea în mai multe reprize, se arată într-un comunicat emis de OCHA.

Ne puteți urmări și pe Google News