250 de şomeri, formaţi şi plătiţi cu salariul mediu din bani europeni

250 de şomeri, formaţi şi plătiţi cu salariul mediu din bani europeni

Şomerii din regiunile Bucureşti-Ilfov, Mangalia, Brăila şi Reşiţa se pot înscrie luna viitoare la cursurile gratuite de formare profesională organizate de Blocul Naţional Sindical (BNS), în primăvara lui 2011.

Proiectul, implementat de Blocul Naţional Sindical şi cofinanţat din Fondul Social European, cu o valoarea totală de peste 7,8 milioane de lei, are ca scop consilierea şi informarea a 250 de şomeri aflaţi pe listele de persoane asistate, astfel încât aceştia să-şi poată găsi un loc de muncă stabil sau chiar să-şi deschidă propria afacere. O noutate faţă de alte proiecte similare, susţine preşedintele BNS Dumitru Costin, şomerii selectaţi vor primi pe parcursul formării profesionale şi echivalentul salariului mediu pe economie, adică în jur de 1.800 de lei, pentru a fi motivaţi să intre în proiect şi ulterior pe piaţa muncii. Costin a explicat că, din discuţiile pe care le-au avut cu şomerii din regiunile menţionate, a reieşit că aceştia "nu sunt motivaţi să se întoarcă la muncă, în  condiţiile în care li se oferă salariul minim pe economie, adică ar primi doar 30% în plus faţă de ajutorul de şomaj". 50 au şansa de a deveni patroni Concret, 100 de şomeri vor participa gratuit la patru cursuri de calificare, 100 de persoane neocupate vor intra în şase cursuri de specializare, iar alte 50 vor participa la seminarii de dezvoltare a competenţelor antreprenoriale pentru a-şi putea deschide propria afacere, a explicat managerul proiectului Luminiţa Petrache. Preşedintele BNS spune că aceşti şomeri vor avea şanse mari să se angajeze pe salarii similare cu stimulentul oferit pe perioada pregătirii, pentru că "ei vor fi pregătiţi pe meserii cerute de patroni, care presupun salarii mai mari decât minimul pe economie". În acest sens, specialiştii din proiect vor face o anchetă la nivel regional, în decembrie, pentru a afla exact de ce calificări şi specializări au nevoie angajatorii din zonă.

Ne puteți urmări și pe Google News