190 de miliarde de dolari pentru razboaiele din Irak si Afganistan
- Adam Popescu
- 27 septembrie 2007, 12:55
Pentagonul a precizat ieri ca anul viitor va fi cel mai costisitor din punct de vedere al cheltuielilor in cele doua zone de conflict, informeaza Reuters.
Secretarul Apararii, Robert Gates, a cerut Congresului sa aprobe acest buget dupa ce presedintele Bush a afirmat luna trecuta ca soldatii americani vor fi prezenti in Irak chiar si dupa incheierea mandatului sau, in 2009.
Gates a comentat ca spera ca prezenta americana sa se reduca in timp, iar numarul actual de 165.000 de militari americani in Irak sa scada treptat. Demnitarul american a mai spus ca nu crede in posibilitatea ca fondurile cerute pentru anul viitor vor fi folosite in pregatirea unui atac in Iran.
Numerosi oficiali americani se indoiesc ca Pentagonul va aloca suma de 190 de miliarde de dolari pentru cele doua conflicte. "Nu putem crea o democratie sub amenintarea armelor", a apreciat democratul Robert Byrd, adaugand ca suplimentarea fortelor "nu va schimba realitatea".