Atunci, „ortacii” conduşi de Miron Cozma au înnăbuşit în sânge protestul a mii de tineri intelectuali care cereau „eliminarea din conducerea ţării a membrilor marcanţi ai Partidului Comunist Român”.

Cozma este acum un om liber, iar fostul preşedinte Ion Iliescu – acuzat că ar fi coordonat „curăţenia” din centrul oraşului – a fost scos de sub urmărire penală în dosarul deschis pe numele său de procurorii militari, sub acuzaţiile de subminarea puterii de stat şi acte de diversiune.

CRONICĂ

„Ducatul haosului“ în presa vremii

Cu două săptămâni mai devreme de evenimentele din iunie 1990, „România liberă“ publica un consistent reportaj intitulat „Petrila pentru o zi, Petrila pentru o viaţă“. Articolul îşi propunea să destrame un mit, acela al minerului cu potenţial violent, al sălbaticului care inspiră teamă tuturor. În realitate, susţineau reporterii, ortacii erau „sfinţii măruntaielor pământului“, „oameni negri cu suflet curat“, pe scurt, nişte eroi supravieţuind în anonimatul subsolului.

Această încercare reparatorie coincide cu o alta, mult mai vehementă, de demonizare a manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Andrei Pippidi, în „22“, descrie atmosfera pregătitoare: „Ura contra independenţei de opinie a fost luni de zile întărită de o presă abjectă“. Minerul, prin urmare, venea să pună în realitate violenţa de la nivelul limbajului politicienilor şi al presei.

LIMBAJ

„Îngeri slinoşi“

Şi într-adevăr, răsfoind ziarele, putem întâlni în zilele finale ale lui mai opinii de genul celei exprimate de Sergiu Andon în „Adevărul“, conform căruia Piaţa Universităţii era un „ducat al haosului“ locuit de grupuri de „îngeri slinoşi“. Pe de altă parte, din tabăra spontan constituită a intelectualilor se puteau citi numeroase articole insultătoare la adresa muncitorilor, în general, şi a minerilor, în special.

Pentru opinia cultă, ortacul era un simplu „baubau“, un om negru brutal şi uşor manipulabil. În acest context, C.T. Popescu a simţit nevoia să scrie o pledoarie în favoarea proletariatului. Opiniile, radical divizate până pe 13-14 iunie, s-au găsit într-un relativ consens după. Asaltului umbrelor, scria Stelian Tănase, trebuie să-i urmeze o conciliere naţională. La televiziune, Ion Iliescu cerea exact acelaşi lucru. Cuvântul de ordine devenise pentru toţi: LINIŞTE!