16 ani la închisoare, fără a fi vinovat

16 ani la închisoare, fără a fi vinovat

Încarcerat pentru crimă pe când era minor, un american a stat 16 ani după gratii, fără să fie vinovat. Thaddeus Jimenez urmează să fie eliberat, condamnarea sa fiind anulată după descoperirea adevăratului vinovat, informează AFP.

La vârsta de 13 ani, Jimenez a fost judecat ca adult, pentru crimă, şi condamnat la 45 de ani de închisoare, deşi o altă persoană, considerată ca fiind complice, a susţinut permanent că un alt adolescent comisese omorul.

„Sunt mulţi nevinovaţi, bărbaţi, femei şi copii, în închisori. Sper ca, în viitor, după ce mi s-a întâmplat mie, să nu se mai permită ca alţi acuzaţi, în special adolescenţi, să îndure ceea ce am îndurat eu”, a declarat Thaddeus Jimenez.

Cazul lui Jimenez readuce în discuţie o chestiune sensibilă în Statele Unite, judecarea minorilor ca adulţi. O organizaţie nonguvernamentală americană, „Campaign for Youth Justice”, a estimat la 20.000 numărul adolescenţilor judecaţi, condamnaţi şi înarceraţi în fiecare an pe teritoriul SUA.

Potrivit asociaţiei de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch, Statele Unite sunt singura ţară din lume unde adolescenţii sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de eliberare condiţionată.

Ne puteți urmări și pe Google News