1,3 milioane de europeni vor muri de cancer în 2012
- Ioana Raluca Ghioarc ă
- 29 februarie 2012, 13:15
Un studiu realizat la nivelul Uniunii Europene, asupra tuturor tipurilor de cancer, arată că aproape 1,3 milioane de oameni vor fi răpuşi de boală anul acesta, rata fiind însă în continuă scădere.
Potrivit Reuters, studiul făcut public astăzi aduce dovezi şi în ceea ce priveşte reducerea substanţială înregistrată la nivelul deceselor cauzate de cancerul de sân. Cu toate acestea, afecţiunea rămâne principala cauza a mortalităţii în rândul europencelor bolnave de cancer. Rata deceselor scade cu 10% Cancerul de plămâni, cauzat în mare măsură de fumat sau de inhalarea pasivă a fumului, omoară mai mulţi bărbaţi decât orice alt tip de cancer, arată raportul citat de agenţia internaţională. Cercetătorii italieni şi suedezi care au realizat studiul au prezis că rata mortalităţii din cauza cancerului va ajunge în 2012 la 139 per 100.000 de locuitori, în cazul bărbaţilor, şi la 85 per 100.000, în cazul femeilor din Uniunea Europeană. Comparând aceste date cu decesele confirmate în 2007, avem de-a face cu o scădere de 10% în cazul bărbaţilor şi de 7% în cazul femeilor, spun specialiştii.