Averea cumulată a celor 10,1 milionari a atins 40.700 de miliarde de dolari, înregistrând o creştere de 9,4% faţă de anul 2006. Această evoluţie este rezultatul creşterii economice mondiale, care a rămas ridicată în 2007, în ciuda turbulenţelor de pe pieţele financiare, precizează AFP.
 
Cele trei regiuni în care numărul milionarilor a crescut semnificativ sunt Orientul Mijlociu (+15,6%), Europa de Est (+14,3%) şi America Latină (+12,2%), graţie exploziei preţurilor la materiile prime şi a dezvoltării unor noi pieţe financiare, arată autorii studiului.
 
India bate însă toate recordurile, având, în 2007, cu 22,7% mai mulţi milionari decât în 2006, urmată de China (+20,3%), Brazilia (+19,1%) şi Rusia (14,4%). Totuşi, unul din trei milionari în dolari trăieşte în Statele Unite ale Americii. Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină se pot lăuda împreună cu doar 10% dintre milionarii lumii. Şi numărul bogaţilor care deţin peste 30 de milioane de dolari fiecare a fost mai mare şi a ajuns, anul trecut, la 103.320 de persoane, iar averea medie la nivel mondial a depăşit 4 milioane de dolari.

Bogaţii au evitat plasamentele riscante

Studiul realizat de banca Merrill Lynch şi firma de consultanţă Capgemini Group mai constată că incertitudinile economice şi criza financiară mondială i-au determinat pe deţinătorii de mari averi să evite plasamentele riscante. Lichidităţile, depozitele şi obligaţiunile au reprezentat 44% din activele lor financiare, iar sumele alocate investiţiilor au crescut cu aproximativ 9%. Circa 117 miliarde de dolari au fost investiţi numai în energiile alternative, mai ales în cea solară şi eoliană.

Până în anul 2012, averea celor mai bogaţi oameni din lume va ajunge la aproximativ 60.000 de miliarde de dolari, prognozează Merrill Lynch şi Capgemini Group.